Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

uber interzis

Un tribunal italian a hotărât că Uber trebuie să-şi înceteze activitatea pe întreg teritoriul ţării, compania americană fiind găsită vinovată de concurenţă incorectă.

 

În sentinţa dată în procesul intentat de companiile de taxi se arată că Uber este o companie de transport care nu respectă legislaţia domeniului respectiv. Acesta era şi punctul de vedere al asociaţiilor de taximetrie, care s-au plâns că nu pot concura cu Uber la nivel de preţ.

Uber are acum 10 zile în care trebuie să întrerupă orice activitate. În această perioadă, companiei îi este interzisă derularea oricărei campanii de promovare.

 

În cazul în care Uber nu se supune deciziei tribunalului din Roma şi îşi continuă activitatea, va trebui să plătească o amendă de 10.000 de euro pentru fiecare zi de funcţionare.

Decizia nu este definitivă, iar Uber va face apel. Reprezentanţii locali ai companiei s-au declarat şocaţi de decizia tribunalului şi susţin că legea este învechită şi trebuie schimbată pentru a fi în favoarea utilizatorilor italieni.

sursa: digi24.ro