gropi comune

In total, 32 de cadavre si noua capete au fost exhumate din mai multe gropi comune clandestine descoperite in statul Guerrero, in sudul Mexicului, au anuntat joi autoritatile locale, citate de AFP.

"Descoperirile sunt ingrozitoare", a declarat purtatorul de cuvant al securitatii acestui stat, Roberto Alvarez, precizand ca 31 de cadavre apartin unor barbati, iar ultimul unei femei.

Resturile umane au fost transportate la Chilpancingo, capitala statului Guerrero, pentru a fi identificate, a precizat Roberto Alvarez intr-un comunicat.

Guerrero, mare producator de marijuana si de mac care alimenteaza traficul spre SUA, este unul din statele cele mai afectate de violentele dintre cartelurile drogurilor si de coruptie.

La sfarsitul saptamanii trecute, aici au fost ucise 24 de persoane.

In septembrie 2014, tot in Guerrero au disparut 43 de studenti, provocand o vie emotie in intreaga tara si dincolo de granite.

Peste 170.000 de persoane au fost asasinate si mai mult de 28.000 au fost date disparute in Mexic dupa ce autoritatile au declarat in 2006 razboi cartelurilor drogurilor, potrivit datelor oficiale care nu includ numarul victimelor legate direct de crima organizata. 

sursa: stirileprotv.ro - foto: agerpres