Abu Mohammad al Adnani

Statele Unite au confirmat luni că l-au ucis într-un bombardament aerian în Siria pe numărul doi al grupării jihadiste Stat Islamic (SI), Abu Muhammad al-Adnani, potrivit AFP.

"Putem confirma că al-Adnani este murit", a declarat un responsabil militar american sub acoperirea anonimatului.

Anterior, Washingtonul afirmase că acest responsabil al SI a fost vizat de o lovitură a coaliției internaționale, fără să confirme până în prezent moartea lui. În schimb, aceasta a fost anunțată de gruparea jihadistă și apoi revendicată de Moscova.

Revendicarea de către Rusia a uciderii în Siria a lui Abu Muhammad al-Adnani, este o 'glumă', a declarat la scurt timp un oficial american din domeniul apărării.

sursa: agerpres.ro

 

Articole asemănătoare
Economic
  • Marți, 25 Aprilie 2017
  • De Mihai Popescu

Directorul Lafarge-Holcim, demisie din cauza ISIS

Directorul executiv al celui mai mare producător de ciment din lume, compania franco-elveţiană Lafarge-Holcim, şi-a anunţat demisia. Eric Olsen a renunţat la funcţie din cauza scandalului privind...