paris in china 2

China, ţara cu cea mai numeroasă populaţie de pe planetă, are sute de oraşe nelocuite. Sunt toate noi, construite de la zero. Dar, sunt goale. Sunt economişti care spun că numărul caselor goale din China se ridică la 50 de milioane.

Shenfu. Un oraş construit într-o provincie din nord-estul Chinei pentru a primi muncitori din marile centre industriale din regiune. Acum un deceniu, aceasta era zona care se dezvolta cel mai rapid. Era centrul industriei grele din China şi oamenii veneau aici pentru că găseau locuri de muncă. Aşa că autorităţile s-au gândit că e nevoie de noi spaţii de locuit. De un nou oraş cu toate utilităţile şi facilităţile. L-au construit, dar creşterea economică n-a ţinut pasul. Iar Shenfu a rămas un oraş de blocuri goale sau neterminate şi uşi ferecate. O echipă CNN a filmat în oraş. În centru, a descoperit Cercul Vieţii, un monument proiectat de un arhitect american care s-a gândit că aici îşi vor găsi inspiraţia locuitorii din Shenfu. Deocamdată, însă, nimeni nu pare inspirat să se mute aici. Industria grea nu mai merge, oamenii pleacă spre alte locuri.

Cel mai mare oraş-fantomă al Chinei este Kangbashi, aflat în Mongolia Interioară, în nordul Chinei.

Kangbashi a fost construit pentru un milion de oameni. Cel mult 70.000 s-au mutat în oraş. Când străzile şi pieţele prind viaţă, nu e din cauza rezidenţilor, ci a turiştilor. Oraşele fantomă au devenit o curiozitate şi un punct de atracţie.

O altă bizarerie absolută în China: oraşele-replică. Sunt oraşele care copiază în cele mai mici detalii metropole europene. Acesta este Parisul Chinei.

În districtul Tianducheng, din estul Chinei, casele au fost construite în stil parizian. Parcurile sunt presărate cu fântâni parcă aduse de la Versaille. Şi nu lipseşte Turnul Eiffel. E doar ceva mai mic decât cel din capitala Franţei. Puţinii oameni care trăiesc în Parisul chinezesc sunt rupţi, parcă, din altă poveste.

Din când în când, oraşul se animă câteva ore când apare un alai de nuntă. E vestit printre miri, care vin aici pentru fotografii de nuntă în decor parizian. În Tianducheng, au fost construite case pentru zece mii de oameni. Acum, în oraş, locuiesc cam o mie.

Deşi au deja atâtea oraşe goale, chinezii tot mai construiesc. Într-o provincie din sudul ţării se lucrează la scară mare. Uriaşă, de-a dreptul.

articolul complet pe digi24.ro