hotel castigatUn bărbat din Australia a devenit proprietarul unui hotel din Arhipelagul Micronezia, ai cărui proprietari l-au valorificat prin intermediul unei tombole inte

Hotelul cu 16 camere, situat pe Insula Kosrae, a fost câştigat de un bărbat din New Wales, care a plătit 49 de dolari americani pentru biletul de tombolă, scrie Rador.

Micuţul hotel, aflat pe Insula Kosrae, insulă situată la nord de Insulele Solomon, a fost construit în 1994 de cuplul australian Doug şi Sally Beitz, care işi doreşte acum să revină acasă lor şi de aceea au decis să vândă hotelul.

Ideea tombolei a avut-o unul dintre fiii lor. Familia Beitz a precizat că, pentru a avea succes pe plan financiar, trebuie să vândă cel puţin 50.000 de bilete de tombolă. Înaintea tragerii la sorţi, Doug Beitz şi-a exprimat speranţa că va ieşi învingătoare o persoană care iubeşte căldura şi îi place să întâlnească oameni din toate colţurile lumii.

În mesajul lor video, postat marţi pe Facebook, soţii Beitz au anunţat că biletul câştigător este cel cu numărul 44.980, deţinut de un bărbat din Australia, a cărui identitate nu au dezvăluit-o.

Bărbatul din Australia a intrat astfel în posesia unui hotel total fără datorii, aflat în contract de leasing pe o perioadă de 20 de ani, la care se adaugă un restaurant, câteva autoturisme şi un microbuz.

Hotelul este popular în rândul pescarilor şi al scafandrilor.

sursa: realitatea.net