atacmaceta

Un nou incident s-a petrecut în Germania, la două zile după tragedia din Munchen. O femeie a fost ucisă şi alte două persoane au fost rănite, după ce un refugiat sirian de 21 de ani le-a atacat cu o macetă. Incidentul a avut loc în plină stradă, iar poliţia crede că a fost vorba de o crimă pasională şi nu are nici o legătură cu terorismul.

Atacul a avut loc în Reutlingen, un orăşel cu 100.000 de locuitori din apropierea Stuttgart-ului. Potrivit unor martori, totul a pornit de la o ceartă între angajatul unui fast-food şi o colegă de serviciu. Înfuriat, bărbatul s-a năpustit la un moment dat cu maceta asupra ei şi a lovit-o.

După ce a omorât-o pe femeie, refugiatul sirian a atacat alte două persoane. A reuşit să le rănească şi a fugit, dar presa germană scrie că a fost oprit de un şofer, care l-a lovit intenţionat cu maşina.

Este al treilea atac produs în Germania în decurs de numai o săptămână. Lunea trecută, un tânăr de origine afgană a rănit mai mulţi oameni cu un topor într-un tren regional în regiunea Bavaria. Iar vineri, un tânăr de 18 ani de origine iraniană a ucis nouă persoane în Munchen, înainte de a se sinucide.  

sursa: digi24.ro