explozie shanghai

O explozie a avut loc pe aeroportul Shanghai Pudong din China. Cel puțin trei persoane au fost rănite.

Explozia a avut loc la ora locală 14.20, în clădirea terminalului 2 din aeroportul internațional, scrie presa chineză.

Cel puțin trei persoane au fost rănite și primesc îngrijiri medicale.

Potrivit Shanghai Daily, martorii ar fi văzut un obiect exploziv care a explodat pur și simplu în mâna unui pasager aflat la coadă la check-in.

Primele informații ale autorităților precizează că explozia a fost cauzată de un dispozitiv exploziv artizanal, confecționat din petarde.

"Mai mulți comentatori online au declarat pentru Xinmin News că la momentul exploziei au văzut fum ieșind din zona birourilor de bilete. Apoi polițiști înarmați au venit la fața locului și zona a fost izolată", relatează Xinmin Evening News în postarea sa de pe Weibo, potrivit Agerpres.

Agenția oficială chineză Xinhua mai relatează că rănile suferite de persoane afectate de deflagrație sunt ușoare.