rusia

Rusia a avertizat, luni, că ar putea începe să reacţioneze unilateral la încălcări ale armistiţiului în Siria, în cazul în care Statele Unite refuză acţiuni militare coordonate, informează site-ul agenţiei Associated Press.

 "În cazul în care Statele Unite refuză operaţiuni coordonate, armata rusă va trebui să iniţieze acţiuni unilaterale de utilizare a forţei împotriva grupurilor care nu respectă armistiţiul", a afirmat generalul Serghei Rudskoi, un oficial din cadrul Statului Major al armatei ruse.

Un oficial american a explicat că "problemele din Siria sunt abordate într-o manieră constructivă".

Moscova denunţă presupuse încălcări ale armistiţiului de către grupuri insurgente.

Rusia a început, săptămâna trecută, retragerea parţială a forţelor din Siria. Preşedintele Vladimir Putin a avertizat că Rusia poate retrimite "în doar câteva ore" forţe militare în Siria, în caz de necesitate.

Rusia a lansat în octombrie 2015 operaţiuni militare în Siria, în principal raiduri aeriene, pentru susţinerea Administraţiei Bashar al-Assad. Moscova susţine că vizează exclusiv poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, deşi Occidentul denunţă raiduri care au vizat grupuri insurgente siriene.

Decizia de începere a retragerii efectivelor a fost luată la doar două săptămâni de la intrarea în vigoare a unui armistiţiu în Siria.

Siria se confruntă, începând din martie 2011, cu revolte reprimate violent şi cu un conflict militar între serviciile de securitate subordonate regimului Bashar al-Assad, forţele opoziţiei şi grupuri teroriste, inclusiv organizaţia sunnită Stat Islamic (Stat Islamic în Irak şi Siria / Stat Islamic în Irak şi Levant). Bilanţul conflictului depăşeşte, conform estimărilor ONU, 270.000 de morţi.

sursa: gandul.info