vladimir

Preşedintele rus Vladimir Putin face o mutare suprinzătoare şi îşi retrage, parţial, trupele din Siria. „Acţiunile Rusiei şi-au atins obiectivul”, a declarat liderul de la Kremlin, care a anunţat că operaţiunea începe chiar astăzi. Iar Vladimir Putin l-a anunţat despre acest lucru, telefonic, şi pe liderul de la Damasc, Bashar al-Assad. Nu va fi o retragere totală, fiindcă militari ai Moscovei vor mai rămâne în două baze din vestul ţării. Opoziţia siriană a salutat decizia Moscovei. La scurt timp după anunţ, Vladimir Putin a vorbit la telefon cu omologul său american, Barack Obama, despre modul în care criza din Siria poate fi rezolvată pe cale diplomatică.

 „Cred că scopul propus de Ministerul Apărării şi de forţele armate a fost atins. De aceea, îi ordon ministrului Apărării să înceapă retragerea majorităţii contingentului militar din Republica Arabă Siriană”, a spus Vladimir Putin.

După cinci luni şi mii de raiduri aeriene, aviaţia rusă se retrage din Siria. Anunţul lui Vladimir Putin a fost făcut în timpul unei şedinţe la care au mai participat ministrul Apărării, Serghei Şoigu, şi cel de Externe, Serghei Lavrov. Preşedintele sirian Bashar al Assad a aflat la telefon de această decizie, chiar de la Vladimir Putin.

Cu ajutorul armatei ruse şi organizarea de către Rusia a forţelor armate siriene, acestea din urmă au reuşit să lupte cu succes împotriva terorismului internaţional şi să preia iniţiativa pe aproape toate fronturile”, a spus președintele Rusiei.

Anunţul retragerii a fost făcut chiar în ziua în care la Geneva s-au reluat negocierile de pace dintre opoziţia siriană şi puterea de la Damasc.

(Această decizie, n.red.) va afecta regimul sirian, să sperăm că vom vedea şi pe teren acest lucru, că ruşii s-au retras. Vrem ca ruşii să fie prietenii poporului sirian şi nu complici la uciderea acestora”, a spus Salim al Muslat, purtător de cuvânt al opoziţiei siriene.

În ultimele cinci luni, peste două mii de terorişti au fost ucişi de bombardamentele ruseşti, spune Moscova. Puterile occidentale spun însă că avioanele ruseşti au bombardat mai mult obiectivele opoziţiei siriene decât pe cele ale grupării Stat Islamic.

Retragerea militarilor ruşi nu este, însă, una totală. Militari ai Moscovei vor rămâne în continuare staţionaţi în bazele Tartous şi Latakia din vestul ţării. „Acestea trebuie protejate în continuare de la sol, din aer şi de pe mare”, a spus Vladimir Putin.

sursa: digi24.ro

 

 

Articole asemănătoare