Avioane de vânătoare au atacat, duminică, şase oraşe din provincia Alep din vestul Siriei, anunţă organizaţia Obesrvatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDO), la o zi după intrarea în vigoare a armistiţiului parţial stabilit de SUA şi Rusia, potrivit agenţiei de presă Reuters.

Insurgenţii sirieni au confirmat efectuarea raidurilor aeriene, acuzând că au fost desfăşurate de avioane de vânătoare ruse.

OSDO a declarat că identitatea avioanelor este necunoscută încă.

Cel puţin cinci persoane au murit în două atacuri care au vizat oraşe din vestul Siriei, sâmbătă dimineaţă, la câteva ore de la intrarea în vigoare a armistiţiului.

Trei militanţi din gruparea rebelă A doua Divizie Costală, care aparţine coaliţiei Armata Siriană Liberă, au murit într-un atac în provincia Latakia, din nord-vestul ţării. Rebelii susţin că a fost un atac al forţelor administraţiei Assad care a anunţat, împreună cu Rusia, că nu va înceta bombardamentele în totalitate în ţară şi vor viza doar militanţi ai organizaţiilor teroriste Stat Islamic şi Al-Nusra

Într-un alt atac separat din provincia Hama, revendicat de reţeaua teroristă Stat Islamic, cel puţin două persoane au murit şi mai multe au fost rănite, după ce o maşină-capcană a explodat, sâmbătă dimineaţă, la intrarea în oraşul Salamiyah.

Un oficial militar rus a anunţat, sâmbătă, că Rusia a încetat toate bombardamentele din zonele în care grupările rebele au acceptat armistiţiul stabilit marţi, împreună cu SUA, precizând că este vorba de 17 asftel de grupări.

Siria se confruntă din martie 2011 cu un conflict între forţele regimului Bashar al-Assad şi grupări rebele, printre care se află şi organizaţii teroriste precum Stat Islamic. Potrivit unui raport realizat de Centrul Sirian pentru Studii Politice, prezentat la începutul lunii februarie, circa 470.000 de persoane au murit în acest conflict, peste 1,9 milioane au fost rănite şi 45% dintre locuitori (peste 10,5 milioane) şi-au părăsit locuinţele, mutându-se în alte zone ale ţării sau emigrând.

 

sursa: gandul.info