- Publicitate -

Copii români obligați să cerșească la Disneyland

Data:

Poliţisti români și francezi au făcut descinderi simultane şi de amploare pentru a prinde capii unei reţele, care duceau minori din Dolj în Hexagon şi îi puneau să cerșească în parcul de distracție Disneyland sau să fure din buzunarele turiştilor.

- Publicitate -

În perioada 2014 – 2015, membrii grupului au racolat mai multe persoane din România pentru a se deplasa cu mai mulți copii minori pe teritoriul Franței, unde aceştia erau exploataţi prin obligarea la practicarea cerşetoriei şi la furturi din buzunare.

Gruparea era specializată în trafic de persoane și furt calificat.

Infracțiunile s-au desfăşurat în principal în parcul de distracții Disneyland Paris, în trenurile de mare viteză care circulă pe teritoriul Franței (TGV), dar și în zone foarte aglomerate din oraşul Paris.

- Publicitate -

Pe parcursul cercetărilor s-a stabilit că minorii obţineau în anumite zile sume de bani de până la 7000 de euro.

În urma perchezițiilor de astăzi au fost ridicate documente de transfer internațional, suma de 23.000 de euro, dar și câteva sute de grame de bijuterii din aur.

Suspecții sunt audiați în acest moment la DIICOT Craiova. 

- Publicitate -

Acţiunea a fost realizată împreună cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dolj, ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Investigații Criminale, trei anchetatori francezi precum și ofițerul de legătură al Jandarmeriei Franceze la București.

sursa: digi24.ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

00 / 01:20

- Publicitate -

 

 

 

 

 

 

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Câștigă invitații la Concertul Vocal-Simfonic Extraordinar de la Casa de Cultură a Sindicatelor din Ploiești

Observatorul Prahovean și Filarmonica ”Paul Constantinescu” din Ploiești vă...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Medalie de argint pentru elevii C.N.„ Dimitrie Cantemir” din Breaza, la International Cadet Cup

Sportivi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza...

Cătălin Cîrstoiu nu se retrage din campania pentru Primăria Capitalei

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL...

USR, PMP și Forței Dreptei au semnat, vineri, protocolul Alianței Dreapta Unită pentru județul Prahova

Felix Bulearcă, președintele USR Prahova, Cătălina Bozianu, președintele PMP...
- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Campioană a Ploieștiului, umilită de șeful CSM, consilier personal al primarului Volosevici

Jurnaliștii Marius Nica, Claudiu Vasilescu și Mihai Nicolae au...

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Medalie de argint pentru elevii C.N.„ Dimitrie Cantemir” din Breaza, la International Cadet Cup

Sportivi ai Colegiului Național Militar „Dimitrie Cantemir” din Breaza...

Cătălin Cîrstoiu nu se retrage din campania pentru Primăria Capitalei

Medicul Cătălin Cîrstoiu, candidatul comun al PSD și PNL...

USR, PMP și Forței Dreptei au semnat, vineri, protocolul Alianței Dreapta Unită pentru județul Prahova

Felix Bulearcă, președintele USR Prahova, Cătălina Bozianu, președintele PMP...
- Publicitate -