Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

18275163_1614319571974674_8070006472096276301_n.jpg

Observatorulph.ro publică, în exclusivitate, un interviu cu Alexandra Elena Matei, tânăra din Ploiești care a postat pe Facebook imagini cu obsedatul sexual din Ploiești. Acesta terorizează de ani buni fetele de pe traseul 35, fără ca polițiștii sau jandarmii să-l ”deranjeze”. Alexandra este studentă la Facultatea de Litere a Universității București și a absolvit cursurile Colegiului Național Ion Luca Caragiale din Ploiești.

 

Reporter: Când ați avut parte de prima ”experiență” cu acest individ?

Alexandra Matei: Acum șapte ani, când eram elevă în clasa a noua a liceului Caragiale din Ploiești. Eram în autobuz, pe traseul 35, când bărbatul respectiv s-a apropiat de mine și a făcut tot felul de gesturi obscene. Am fost speriată și marcată de acel incident. Ulterior, cât timp am făcut naveta la liceu l-am mai văzut, dar am avut grijă să-l evit. Îl știau multe dintre colegele mele...

 

Reporter: A fost vreodată agresiv?

Alexandra Matei: Acum un an, tot pe traseul 35, am rămas singură în autobuz, cu individul acela și o doamnă mai vârstnică. Venea spre locul unde stăteam, cu același scop. M-am ridicat de pe scaun și m-am dus rapid la cabina șoferului, bătându-i acestuia în geam. Bărbatul devenise agresiv și a venit spre mine cu intenția, probabil, de a mă lovi. Norocul meu a fost că șoferul a deschis ușa când el mai avea de făcut doar câțiva pași și ajungea la mine. La prima stație a coborât și nu l-am mai văzut de atunci decât de două ori. Odată în zona magazinului Profi de pe strada Mărășești, când a încercat să mă urmărească, dar am reușit să scap de el și vineri, când l-am și fotografiat în stația din centru. 

Reporter: Ce v-a determinat să postați fotografiile cu el pe Facebook?

Alexandra Matei: Mi-am dat seama că în situația mea s-au regăsit nenumărate eleve și tinere. Am vrut să atrag atenția autorităților asupra pericolului pe care îl reprezintă acest om. Trebuie să luăm atitudine pentru ca astfel de indivizi să nu mai terorizeze femeile.

Reamintim faptul că după postarea Alexandrei, bărbatul a fost surprins de polițiști cu un cuțit, întocmindu-i până acum două dosare penale, pentru port ilegal de armă albă și ultraj contra bunelor moravuri.