aluni-alunis-plantatie.jpg

Primăria Aluniș și-a propus replantarea alunilor în localitate. Nu degeaba comuna se numește Aluniș și are ca stemă un scut triunghiular cu marginile rotunjite, iar pe fond de azur se află trei crenguțe de alun înfrunzite, cu câte trei frunze și trei alune...

Situată la 40 de kilometri de Ploiești, pe vremuri, spun oamenii, comuna Aluniș a devenit celebră după ce pe albia pârâului cu același nume au crescut, pe o distanță de vreo 10 kilometri, pâlcuri de aluni. Cum arbuștii nu mai sunt pe albia pârâului, administrația locală s-a gândit în urmă cu câțiva ani să replanteze în localitate, experimental, mai mulți aluni. Dar nu orice aluni, ci soiuri deosebite aduse de la Râmnicu Vâlcea, unde există de altfel o Stațiune de Cercetare și Dezvoltare Pomicolă.

„Am luat material săditor în urmă cu câțiva ani de la Râmnicu Vâlcea, alunii de acolo având alunele mult mai mari față de ceea ce am avut noi în localitate. Pe domeniul public au fost plantați 50 de aluni, dorindu-ne mai întâi să vedem dacă se prind și dacă se acomodează cu clima. Testul nostru a dat rezultate, din 50 de aluni s-au prins 42”, ne-a explicat Iulian Bîgiu, primarul comunei Aluniș.

Citește și: Localitatea din Prahova unde s-au mutat sute de bucureșteni și constănțeni

Alunii au fost plantați lângă Școala Ostrovu și, spre bucuria localnicilor, acum aceștia se pot lăuda că au propria plantație de aluni.

„Problema care se pune acum este că noi ne doream plantarea de aluni pe o suprafață mai mare, care are însă în prezent statut de izlaz. Noi sperăm că legislația privind izlazurile se va modifica, pentru că momentan este interzisă schimbarea destinație pentru aceste terenuri, astfel încât să putem continua plantările de alun. Alunul nu necesită o îngrijire aparte și, în plus, se prinde repede”, a mai precizat edilul.

Cât privește valorificarea alunelor cu siguranță nu va fi o problemă, spune edilul, având în vedere că multe fabrici care produc ciocolată, atât din țară cât și de peste hotare, sunt interesate de achiziționarea alunelor.

Kilogramul de alune în coajă este 5 - 8 euro și poate ajunge și la 25 de euro pentru cele decojite. Mult mai scump este uleiul din alune, folosit în industria medicamentelor, care poate ajunge chiar și la peste 120 de euro.

IMG-20170511-WA0017.jpg

experiment-alunii.jpg

 

Articole asemănătoare
Viața Prahovei
  • Sâmbătă, 27 Mai 2017
  • De Claudiu Vasilescu

Inundaţie la Filipeştii de Pădure

Aproape fiecare ploaie mai serioasă îi sechestrează la domiciliu pe câţiva localnici din Filipeştii de Pădure. Locatarii blocului 21 A sunt nevoiţi să stea deocamdată în apartamente, în aşteptarea...