Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

fantana-arteziana-gradina-botanica-prahova.jpg

La aproximativ șapte kilometri de Ploiești, în apropiere de Parcul Memorial Constantin Stere Bucov, va fi dată în funcțiune în acest an singura fântână arteziană în formă de piramidă din Prahova. Costurile investiției se ridică la circa 45.000 de euro.

Fântâna arteziană este construită pe raza Grădinii Botanice din cadrul Muzeului de Științele Naturii Prahova. Instituția a organizat anul trecut licitație pentru desemnarea constructorului, la acea dată valoarea estimativă fiind de peste 258.000 de lei fără TVA. Adică peste 54.000 de euro. În urma licitației valoarea fântânii a ajuns la aproximativ 200.000 lei, adică vreo 45.000 de euro.

 

Lucrările au fost finalizate la începutul anului, însă de abia acum au început să fie efectuate reglajele, având în vedere că vremea nu a permis acest tip de lucrări. 

Toată instalația este construită din bări de inox. Fântână are o înălțime de 7 metri și este prevăzută cu senzori. Mulți spun că de la depărtare se aseamănă foarte mult cu piramida din sticlă de la Luvru.

„Proiectul este mai amplu. Totul a fost gândit în ansamblu. Există și un studiu de fezabilitate care include și o clădire în formă de piramidă. Practic fântâna arteziană a fost montată pe aleea principală care va conduce spre viitoarea clădire piramidă de la Grădina Botanică”, ne-a declarat Emilia Iancu, directorul Muzeului Județean de Științele Naturii Prahova.

Grădina Botanică a fost dată în funcțiune în urmă cu câțiva ani și vizează un proiect amplu care se va dezvolta pe o suprafață de 5 hectare.

fantana-gradina-botanica.jpg