14095864_1242191389146560_1612772106328291792_n.jpg

Bogdan este un ploieștean care s-a trezit peste noapte dintr-un tânăr cu inițiativă și spirit civic într-un individ care îndeamnă adolescenții din Prahova la sinucidere. Acesta susține că i-a fost clonat contul de facebook, iar persoanele care i-au furat identitatea au distribuit în numele lui pe rețeaua socială mesaje de încurajare cu privire la jocul Balena Albastră. Bogdan Ghiță a acceptat să stea de vorbă cu un reporter al observatorulph.ro pentru a lămuri lucrurile:

Reporter: Vorbește-ne puțin despre tine: de unde ești, ce vârstă ai, preocupări.

Bogdan Ghiță: Sunt din Ploiești, am 19 ani, am terminat liceul 1 Mai și de-a lungul timpului m-am implicat activ în viața socială a Ploieștiului. Sunt voluntar Antidrog și Crucea Roșie și sunt pasionat de filme de scurtmetraj. Obișnuiesc să fac aceste filme tocmai pentru a transmite mesaje clare tinerilor cu privire la riscurile consumului de droguri, consumul de alcool și alte tentații pe care adolescenții le transformă pe viitor în patimi grele. Recent am fost implicat în organizarea protestelor din Ploiești împotriva OUG 13, dacă pot spune așa, prin faptul că am creat pe facebook event-urile și mi-am mobilizat prietenii și cunoscuții să iasă în stradă. Ca să înlătur orice dubiu asupra orientărilor mele politice am fost pentru o perioadă scurtă de timp membru atât în organizația de tineret a PNL cât și a PSD. Mai exact, aproximativ o lună în PNL și o săptămână, maxim două, în PSD.

R: De ce ai părăsit aceste partide?

Bogdan Ghiță: În cazul ambelor formațiuni mi-am dat seama că am fost folosit. Pe scurt, politicienii m-au vrut alături de ei doar pentru a avea de partea lor mai mulți tineri, profitând de faptul că sute de adolescenți din Ploiești mă simpatizează și răspund apelurilor mele când vine vorba de acțiuni civice. După această experiență mi-am dat seama că toate partidele sunt o apă și un pământ.

R: Ce te-a determinat să te înscrii în astfel de proiecte?

Bogdan Ghiță: Vreau să trăiesc într-o țară normală și vreau să arăt lumii că noi, tinerii, putem schimba România în bine. Acest lucru îl putem face doar dacă ne implicăm activ în viața comunității.

R: Cum ai ajuns ”călăuză”  în jocul morții, Balena Albastră?

Bogdan Ghiță: Vineri după amiază am fost sunat de mai mulți prieteni care mi-au spus că un site din Ploiești a publicat un articol pe baza unei postări pe care eu aș fi făcut-o pe facebook. Când am citit articolul nu mi-a venit să cred ce mi se întâmplă. Am intrat pe facebook și mi-am dat seama că cineva mi-a clonat contul de facebook și postează în numele meu. Potrivit publicației respective eu i-aș îndemna pe tinerii din Ploiești să se înscrie în jocul Balena Albastra și că mi-aș dori să-i călăuzesc pe timpul jocului. Acest lucru nu este adevărat. Persoanele care mă cunosc știu foarte bine că nu sunt și nu voi fi niciodată adeptul unor astfel de provocări. Informațiile publicate sunt false, minciuni grosolane! Pagina clonată a fost ștearsă la scurt timp după ce mesajul cu privire la balena albastră a fost postat, iar dacă vă veți uita atent la capturile care circulă pe internet vă veți da seama că sunt o făcătură. Vineri am sesizat Poliția cu privire la ce mi s-a întâmplat, iar oamenii legii au deschis o anchetă în acest caz.

R: Cum te-a afectat acest lucru?

Bogdan Ghiță: Din cauza faptului că pe site-ul respectiv a fost publicat și numărul meu de telefon am primit zeci de apeluri atât de la prieteni cât și de la necunoscuți. Multe persoane au început să mă amenințe cu moartea și să mă jignească. Prietenii și-au dat seama că am fost victima unui furt de identitate, însă cu toate astea articolele respective încă există. Sper ca Poliția să-și facă treaba, iar prejudiciile de imagine care mi-au fost aduse să fie îndreptate pentru că repet, articolele publicate reprezintă minciuni la adresă mea.

R: În prezent cu ce te ocupi și ce planuri de viitor ai?

Bogdan Ghiță: Lucrez la un magazin de haine din Ploiești și urmez cursurile unei școli postliceale la un profil de inspecție alimentară. După terminarea cursurilor aș vrea să devin inspector al OPC.

Reamintim că Balena Albastra este un joc inventat în Rusia de un adolescent care în prezent este încarcerat. Jocul se desfășoară pe o perioadă de 50 de zile, timp în care participanții primesc diverse sarcini pe care trebuie să le ducă la îndeplinire, chiar dacă se rănesc sau își pun viața în pericol. Aceștia trebuie să demonstreze că și-au îndeplinit provocările prin imortalizarea momentelor și trimiterea fotografiilor unor așa-zise călăuze care îi îndrumă pe durata celor 50 de zile. În ultima zi participanții trebuie să se sinucidă pentru a demonstra că au învins jocul. 

 

 

Articole asemănătoare
IT&C
  • Duminică, 18 Iunie 2017
  • De Mihai Popescu

Taxă de 7,7 euro/GB de date în roaming

Taxa va fi aplicată după consumul resurselor din abonament și extraopțiuni. Operatorii telecom vor aplica o taxă de 7,7 euro/GB de date, fără TVA, în roaming, după ce se consumă resursele din...