Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

20170312_112818.jpg

Cu siguranță, perioada ceaușistă și-a pus amprenta pe modul de dezvoltare al Ploieștiului. La fel ca în cazul unor edificii culturale sau administrative, pentru realizarea a mii de imobile au existat sacrificii enorme: case demolate, ploieșteni mutați de la curte la bloc, mii de militari aduși pe șantierele de construcții... O istorie care a avut multe părți rele, dar și părți bune.

Istoria legată de blocurile din Ploiești trebuie să înceapă prin 1949. Reconstrucția Ploieștiului, afectat de bombardamente, a început abia în acel an când orașul a fost selectat, alături de alte 32 de localități, să beneficieze de un plan de sistematizare. Practic, în baza acestor schițe, la Ploiești urmau să apară noi cvartale de blocuri, să se dezvolte rețelele de alimentare cu apă și canalizare, să fie realizate edificii culturale, dar și spații verzi.

Citește și: Povestea marilor centre comerciale din Ploiești de pe vremea lui Ceaușescu 

„Ploieștiul a avut și are o situație complexă. Vorbim de o localitate compactă, cu o densitate destul de mare. Nu vorbim de o localitate care să beneficieze de spații libere. La sfârșitul secolului XIX, ridicarea sediului primăriei, dar și a altor edificii, extrem de valoroase din punct de vedere arhitectural, s-a realizat cu un efort financiar substanțial, dar fără mari sacrificii din punct de vedere al renunțării la anumite construcții. Ca urmare a creșterii potențialului economic, dar și a unei gândirii la nivel național unitare, s-a trecut la etapa a II-a. Dezvoltarea construcției de blocuri. Blocurile cu patru etaje, din cărămidă, din punct de vedere arhitectural, chiar au fost reușite. Ulterior, după 1977, sistematizarea zonei centrale a adus însă la demolarea unor clădiri precum Primăria Nouă, Banca Centrală și Grand Hotel”, este de părere arhitect Călin Hoinărescu.

Citește și:  Istoria anilor 70 și 80... Cârciumile proletarilor și locul de întâlnire al cadrelor PCR

Curios, în urmă cu mai bine de 50 de ani, în 1952, discuțiile pe tema construirii blocurilor a plecat de la o analiză atentă care a vizat zonele industriale, precum și arterele de acces. Decizia nefericită a fost însă ca arterele de circulație să fie flancate de blocuri, lucru care, mai târziu, nu a mai permis extinderea tramei stradale.

Plan: 17.000 de apartamente în patru ani

Intervenția fermă a buldozerelor pentru dărâmarea caselor a venit la pachet cu înmânarea cheilor de la apartamente, dar și a acordării de despăgubiri. Ideea generală era să fie utilizat cât mai mult spațiul locativ. Trebuie spus însă, pe de altă parte, că prin această acțiune unitară, demarată la nivelul Ploieștiului, a fost redus fondul locativ cu grad avansat de uzură. Pe de altă parte, Ploieștiul a pierdut numeroase clădiri reprezentative din punct de vedere arhitectural.

„În perioada comunistă dezvoltarea imobiliară a fost una majoră la Ploiești pentru că politica a vizat o adevărată migrație de la sat la oraș a oamenilor. Dezvoltarea industrială forțată trebuia să vină la pachet cu o construire masivă de blocuri. Dar să nu uităm că în acea perioadă teritoriul era ocupat de alte construcții. Trebuie apreciat modul în care au fost realizate blocurile și nivelul de confort. Multe dintre apartamentele din Ploiești au confort I, adică spațiu suficient de mare, camere decomandate, cu o suprafață de peste 50 de metri pătrați. Gândirea a fost destul de bună și nu se întâmplă ca în zilele noastre să se intre în debara și din debara în grupul sanitar. Împărțirea judicioasă a spațiului este esențială. Pe de altă parte, pe vremuri viitorul chiriaș sau proprietar nu putea să-și impună un punct de vedere cu privire la arhitectura imobilului. Acum se întâmplă invers. Arhitectul trebuie să vină cu o soluție care să satisfacă dorințele proprietarului, iar acest lucru nu este întotdeauna un lucru bun. Cert este că apartamentele erau închiriate, chiriile erau mici comparativ cu sumele din țările vecine... ”, este de părere arhitect Călin Hoinărescu.

Citește și:  Locul din Prahova unde au fost vopsite copitele vacilor pentru vizita lui Ceauşescu

În perioada 1960 – 1965, în Ploiești au fost construite peste 6.000 de apartamente, pentru ca în perioada 1965 – 1969 să apară blocurile din Cartierul Nord, precum și din cartierele Castor și Polux. Vorbim despre alte peste 8.0000 de apartamente. În 1974 este demarat în forță un nou proiect: blocurile din Bariera Bucov și de la Gara de Sud. Tot în acea perioadă a demarat construcția de blocuri din Malu Roșu și din Mihai Bravu: peste 12.000 de apartamente, însă vârful a fost atins în perioada 1976 – 1980 – 17.000 de apartamente, realizate în Vest, Malu Roșu, Mihai Bravu, 9 Mai, Enăchiță Văcărescu. Alte 15.000 de apartamente au fost date în folosință în perioada 1982 – 1986, în perioada în care primar al Ploieștiului era Mircea Ionescu. La nivelul anului 1982, construcția de locuințe s-a axat pe zona centrală și pe Bulevardul Republicii. Atunci au apărut blocurile din zona Galeriilor Comerciale, de pe strada Gheorghe Doja, din zona sensului giratoriu de la Catedrală, dar și din Piața Mihai Viteazul. Beneficiarul construcțiilor era ICRAL, repartizarea apartamentelor fiind efectuată de partid. Practic într-un birou era stabilită cota care urma să fie distribuită pentru întreprinderile de stat și pentru instituțiile publice. La rândul lor, acestea distribuiau apartamentele salariaților, care deveneau direct chiriași la stat.

Citește și:  Locul din Prahova unde au fost vopsite copitele vacilor pentru vizita lui Ceauşescu

„S-a construit intens. La început au fost blocurile cu patru etaje, apoi au apărut și construcțiile cu opt și zece etaje. Perioada a fost una destul de mare, însă nu se compară cu ce s-a întâmplat după 1990, când nivelul construcțiilor s-a redus drastic. Trebuie însă să spunem că multe dintre apartamentele realizate la Ploiești au un confort sporit. Există însă și apartamente cu confort II și III, dar repet, multe dintre apartamente au un confort sporit”, este de părere Hoinărescu.

Surprinzător acest confort sporit se regăsește nu neapărat în zona centrală, ci, de exemplu, în Cartierul Mihai Bravu. Aici de altfel au fost realizate blocuri care au la ultimul etaj apartamente cu scară interioară, extrem de spațioase, cu trei – patru și chiar cinci camere. În plus, construcția de locuințe la Ploiești a început de la periferie spre zona centrală, iar apoi după rezolvarea zonei centrale au fost identificate noi terenuri.

„Din păcate, planurile de sistematizate au fost schimbate foarte des și, în timp, s-a renunțat la ideea de realizare a cvartalelor, gândite ca zone individuale, cu spații verzi. Au apărut blocurile de-a lungul străzilor principale, care nu sunt o soluție foarte bună pentru că împiedică dezvoltarea arterelor de circulație, comparativ cu traficul actual. Pe de altă parte trebuie apreciat că ansamblurile de locuințe erau dotate cu toate utilitățile: apă, canalizare, gaze, instalații electrice și termice”, a susținut Hoinărescu.

Pile, cunoștințe, relații - PCR

Abuzuri, pile, cunoștințe și relații au existat și atunci. Singura diferență era că în cazul în care problemele nu erau rezolvate la nivel de întreprindere exista și posibilitate sesizării organelor de partid.
„Avem trei copii, toți minori. După mai bine de zece ani petrecuți pe șantier am fost la directorul de la întreprindere și m-am plâns că am nevoie de casă. Mi-a spus că n-am făcut copiii cu el. Toți copiii aveau probleme medicale. Repartiția a venit abia după vreo trei ani, când s-au construit blocurile din Mihai Bravu. La un moment dat am ajuns la prim vice-președintele PCR, în Casa Albă și i-am povestit totul. A doua zi aveam repartiție pentru apartament. Prin urmare au existat situații de genul acesta tot timpul”, ne-a povestit o fostă chiriașă într-un bloc al ICRAL. 

„Cu siguranță, chiar dacă au trecut atâția ani, nimeni nu recunoaște cum anume s-au făcut repartițiile în acele timpuri. Diferența este că în acele timpuri nu conta dacă ești muncitor, inginer sau aveai o cu totul altă meserie. Iți dădea repartiție, dacă aveai familie, dacă aveai un loc de muncă, dacă erai membru de partid... Acum este mult mai greu să obții o locuință, chiar și de serviciu. Singura posibilitate rămâne piața imobiliară”, este de părere Nelu Tudor, care în anii 1976 a reușit să se mute la Ploiești, grație faptului că a primit o locuință cu chirie.

 

Pe de altă parte, Revoluția din 1989 a salvat de la demolare sute de case, în special din zona din spatele Omnia, dar mai ales de pe partea stângă spre ieșirea din Ploiești pe Gheorghe Grigore Cantacuzino. Și zona spre platforma industrială a fostului Combinat Teleajen, din Mihai Bravu, ar fi avut o altfel de dezvoltare, mai ales în zona pârâului Dâmbu. În 1989 la Ploiești erau în construcție numai câteva blocuri. Asta pentru că în perioada 1986 - 1989 ritmul de construcție a început să scadă din cauza situației financiare la nivel național. Pe de altă parte, s-a pus un accent mult mai mare pe dezvoltarea Bucureștiului și cum Ploieștiul se afla la o distanță de numai 60 de kilometri de Capitală principala forță de muncă, pe lângă militarii care erau obligați să participe la construcția României multilateral dezvoltate, venea din Ploiești și din localitățile învecinate.

Marele val de vânzări 

Apartamentele cu chirie realizate la Ploiești au fost vândute în 1991 către chiriași, la prețuri mai mult decât modice, cu obligația acordării unui avans. Primăria Ploiești dispune de un fond locativ foarte mic în acest moment. Ce nu s-a spus însă atunci, în 1991, când a început vânzarea masivă a apartamentelor, a fost situația reală a imobilelor din punct de vedere al structurii de rezistență. Iar acest lucru face ca, la 27 de ani de la Revoluție, la Ploiești un singur bloc să fie consolidat. Zeci de alte blocuri figurează pe lista imobilelor cu un grad ridicat de pericol. În 1997, mai mult de 88% dintre foștii chiriași erau proprietari de imobile.

Citește și: 40 de ani de la marele cutremur din 1977. Peste 40 de clădiri în pericol la Ploiești

Una peste alta, perioada cu siguranță va rămâne în istorie, în ciuda sacrificiilor făcute. Sacrificii care au continuat și după Revoluție, când mii de persoane au acționat în instanță pentru a-și recupera drepturile de proprietate. Au fost revendicate terenuri și clădiri... O ploieșteancă s-a judecat mai bine de 10 ani pentru revendicarea dreptului de proprietate asupra terenului pe care în prezent este amplasată Statuia Mihai Viteazul. Într-un final, pentru că este vorba despre o zonă cu destinație de parc a primit despăgubiri. Dar acesta este numai un exemplu din miile de revendicări de la Ploiești.

Construcția de blocuri a fost stopată ani de zile la Ploiești, după Revoluție. Abia după anul 2000 au existat mai multe încercări de reluare a construcției de locuințe. Au fost finalizate blocurile începute în 1985 din zona Gheorghe Doja, precum și blocurile ANL de la Gara de Vest. În plus a apărut un nou concept de locuințe rezidențiale în Cartierul Albert. Au mai apărut câteva proiecte ale unor dezvoltatori privați. Este cazul blocului cu 18 etaje, cu 180 de apartamente, din zona Kaufland Vest, care însă nu a fost dat încă în folosință. Despre planurile în materie de construcții de locuințe acestea nu au mai reușit să se ridice în ultimii 27 de ani la nivelul ritmului din perioada comunistă. Mai mult, după 1990, în special în anii 1997 - 2004, la scurt timp după închiderea principalilor agenți economici s-a constatat migrația de la oraș la sat a populației. Dar asta este însă o altă etapă a Ploieștiului...