regal1

Comandat de Statul român în anul 1926, sub domnia Regelui Ferdinand I, Trenul Regal a fost fabricat la Milano și livrat României în anul 1928, după moartea regelui.

În cei 87 de ani de viață, acestă garnitură de tren a mers pe căile ferate naționale și internaționale, purtând pașii regilor și reginelor României, ale Familiei Regale, precum și ale liderilor politici din anii 1948-1989, Conform Casei Regale. Astăzi, cu ocazia Zilei Naționale a României, Trenul Regal a mai scris o pagină de istorie.

A poposit, în premieră după Revoluția din 1989, pentru câteva zeci de minute, în gara din Bușteni. A fost alegerea Casei Regale de a marca, printr-un gest simbolic, de continuitate, acest eveniment unic sărbătorit în întreaga țară de 1 Decembrie.

Tot ca un gest nobil, adresat românilor, Familia Regală a României a permis turiștilor și localnicilor să viziteze Trenul Regal, același care a adus-o pe Regina Mamă Elena în țară, în anul 1940, când s-a întors din exil și care a a purtat, opt ani mai târziu, Familia Regală pe drumul exilului.

Regele Mihai a călătorit mult cu Trenul Regal în anii celui de-al Doilea Război Mondial, iar Majestatea Sa și Regina Mamă au vizitat Chișinăul, călătorind cu aceeași garnitură de tren, conform sursei citate.

Deși are aproape un secol de viață, și a văzut multe traversând țara în lung și în lat, martor la evenimentele importate prin care a trecut România, Trenul Regal arată și astăzi impecabil, iar interiorul vagoanelor decorate sobru, păstrează și acum un parfum de început de secol XX.

Trenul Regal și-a reluat călătoria prin România începând cu anul 2012. De atunci, în fiecare an, în prima zi de iarnă, când românii sărbătoresc Ziua Națională, membrii Familiei Regale pronesc din nou cu trenul într-o călătorie simbolică. Timp de cinci ani au ales să poposească, de 1 Decembrie, în orașele de pe Valea Prahovei, dar și în București, Sibiu, Alba Iulia, Craiova sau Focșani.

Tot anul acesta, la 15 și 16 decembrie 2016, Trenul Regal va efectua a șaptea călătorie, la 100 de ani de la refugiul Familiei Regale, a Guvernului și a Parlamentului României la Iași. Pentru doi ani, din 1916 până în 1918, capitala Regatului României a funcționat la Iași. Traseul Trenului Regal va fi București-Adjud-Mărășești-Bacău în ziua de 15 decembrie, și Bacău-Roman-Pașcani-Iași în ziua de 16 decembrie 2016, așa cum se precizează pe site-ul Casei Regale.

regal1

regal2

regal3

regal4