patrascu

Vicepreședintele Consiliului Județean Prahova, Vasile Pătrașcu, este administrator de firmă, contrar prevederilor Legii 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnităților publice, care interzice clar acest lucru. În plus, Pătrașcu nu a trecut în declarația de interese două societăți la care este asociat, respectiv administrator, așa cum figurează la Registrul Comerțului. Depunerea, cu intenţie, a unei declaraţii de avere sau de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal. Vezi FOTO DOCUMENTE la finalul textului.

Legea interzice vicepreședintelui  de CJ să fie administrator de firmă

Potrivit Legii 161/20013 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, Secțiunea 4: Incompatibilităţi privind aleşii locali, Articolul 87, Funcţia de vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: funcţia administrator sau orice funcţie de conducere ori de execuţie la societăţile comerciale. Potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului, Vasile Pătrașcu este administrator la două firme, din care una radiată în martie 2016, iar alta în funcțiune, precum și asociat la o a treia firmă care face obiectul unui proces de insolvență.

Pătrașcu și-a declarat calitatea de administrator doar la o firmă radiată

În luna iulie, Vasile Pătrașcu, unul dintre liderii ALDE Prahova, aflat la al treilea mandat de consilieri județean, și-a completat declarația de avere și interese, la scurt timp după ce a fost ales vicepreședinte al CJ Prahova. Deși, potrivit datelor furnizate de Registrul Comerțului, Pătrașcu figurează ca asociat și/sau administrator la trei societăți comerciale (Legolas Tub SRL, Romformator Expert SRL și Diesel Impex SRL), în declarația de interese acesta a declarat că este administrator la o singură firmă, Legolas, singura care este radiată.

Registrul Comerțului nu minte

La Registrul Comerțului, Vasile Pătrașcu este asociat unic la SC Diesel Impex SRL, administrată de lichidatorul judiciar Via Insolv V SRL, asociat unic și administrator la firma Legolas Tub, care a fost radiată pe 3 martie anul acesta și mai este administrator la Romformator Expert SRL, unde asociați sunt firmele Diesel Impex SRL și Romdril Tehnic SRL. Chiar dacă firma Romformator Expert SRL și-a întrerupt activitatea în perioada 2009-2012, în prezent aceasta figurează ca societate activă, conform ANAF și datelor furnizate de Registrul Comerțului.

Cum explică Pătrașcu omisiunile din declarația de interese

Contactat de observatorulph.ro, Vasile Pătrașcu, vicepreședinte al CJ Prahova, a declarat: ,,Am înființat firma Romformator Expert în urmă cu 10-12 ani. Era o asociere dintre noi și o firmă din străinătate, un francez din Marseille, din Franța, care venise în România să facă o școală de formare profesională pentru stingerea incendiilor și pregătirea persoanelor din rafinării și schele petroliere. Firma nu a funcționat niciodată și partea proastă este că a dispărut francezul și nu dăm de el pentru a închide firma, pentru că niciodată nu a funcționat. Am auzit că o firmă similară, care a avut acest acționar, a funcționat la Constanța. De ani de zile vrem să închidem firma dar nu dăm de partener. Noi depunem bilanțul contabil ca să nu încălcăm legea dar firma nu a funcționat. Și firma Diesel este lichidată de cinci ani și este administrată de Insolv, o firmă de insolvență”.

Ce sancțiuni riscă

Potrivit legislației în vigioare, declaraţia de interese se face în scris şi pe proprie răspundere (modelul fiind stabilit prin Legea nr. 176/2010) și cuprinde: toate funcţiile şi activităţile, potrivit prevederilor Legii nr. 161/2003, cu modificările şi completările ulterioare. La capitolul sancţiuni privind săvârşirea unor fapte în legătură cu declaraţiile de avere şi de interese, depunerea, cu intenţie, a unei declaraţii de avere sau de interese care nu corespund adevărului constituie infracţiunea de fals în declaraţii şi se pedepseşte potrivit Codului penal. 

FOTO Documente

În declarația de interese, Pătrașcu a trecut o singură firmă și aceea radiată

declaratie patrascu

La Registrul Comerțului, Pătrașcu este administrator la firma Romformator Expert SRL

firma2

firma3

Pătrașcu mai este asociat la firma Diesel Impex, care nu figurează în declarația de avere/interese

firma1