fete disparute

Ana Maria Nedelcu și Andreea Dina, cele două puștoaice din Poiana Câmpina, devenite celebre în toată țara după ce au fugit de acasă cu banii și bijuteriile părinților, au plănuit totul în amănunt înainte să dispară de acasă.

 
Pentru că nu aveau buletin, fetele nu se puteau caza legal la o unitate turistică, așa că au găsit soluția ideală la care puțini s-ar fi gândit. Au mers la două adăposturi pentru oamenii străzii, unul din București și altul din Constanța, susțin surse apropiate anchetei. În prima noapte au plecat cu taxiul din Ploiești către București. A fost o cursă legală, pentru care au plătit 170 de lei. Taximetristul care a efectuat cursa a fost audiat la Poliție, iar acesta a declarat că le-a lăsat pe cele două fete în Piața Presei, de la intrare în Capitală, pe motiv că nu cunoaște Bucureștiul și nu se încumetă să meargă mai departe.
 
Nu au plecat joi noaptea spre Constanța, așa cum s-a crezut inițial, ci au înnoptat la un Centru de noapte pentru oamenii străzii. Abia a doua zi dimineața, vineri, au plecat spre Constanța cu trenul. Și aici au ales să se cazeze la un centru similar. Ciudat este că niciunul dintre angajații celor două Centre Sociale nu au alertat polițiștii, deși era evident că cele două fete sunt minore și nu făceau parte din comunitatea oamenilor străzii.
 
Aceleași surse au precizat că Ana Maria și Andreea au reușit să cheltuie o parte din banii pe care le aveau la ele, puțin peste 3000 de lei, bani cu care și-au cumpărat haine și mâncare. Motivul pentru care au plecat de acasă rămâne încă un mister. Fetele au declarat că nu au fost bătute de către părinți, nu aveau probleme la școală și aveau condiții mai mult decât decente acasă. Pur și simplu a fost un act de teribilism, au concluzionat anchetatorii. Reamintim că Andreea și Ana Marian au fugit de acasă, din Poiana Câmpina, joi seară, fiind găsite abia sâmbătă seara în Constanța, după ce au fost recunoscute de un cetățean care a alertat autoritățile. Fetele au avut la ele 13.000 de lei și peste zece grame de aur.