paltinu mizerie

Informația privind căutările în lacul de acumulare de la Valea Doftanei a unui medic, care a lăsat un bilet de adio a suscitat pe internet dezbateri aprige privind calitatea apei din baraj, folosită la alimentarea unor orașe importante precum Câmpina sau Ploiești. 

În această dimineață pompierii ISU Prahova au fost solicitați să intervină pentru căutarea unei persoane despre care se presupune că s-a înecat în lacul de acumulare Paltinu. Alerta a fost dată în jurul orelor 7 dimineața, pentru ca puțin mai târziu să se afle că bărbatul dispărut a lăsat acasă un bilet de adio. Se bănuie astfel că tânărul, de fel din București, a plecat noaptea trecută din Capitală cu gânduri negre pe care se pare că le-a și pus în aplicare, atâta vreme cât mașina acestuia a fost găsită abandonată pe malul apei.

Păadurea de cruci

Nu este deloc un incident izolat, pentru că, din păcate, de-a lungul anilor, astfel de alerte au tot fost date. Lacul de acumulare Paltinu atrage ca un magnet, fie tineri dezamăgiți în dragoste, fie bețivani care n-au mai fost în stare să înoate până la mal, fie copii lăsați nesupravegheați în apă. Cert este că, pe malul lacului, pe limba de pâmânt opusă barajului, se întinde un adevărat „cimitir". Sunt curcile montate de rudele victimelor dispărute în apele lacului, în memoria lor. Ultimul sinucigaș care a ales să-și pună capăt zilelor la Paltinu a fost găsit mort în data de 3 iunie 2014. Și atunci, ca și acum, vorbim despre un tânăr de 30 de ani. Acesta a recurs la gestul disperat pentru că era victima unei povești de dragoste neîmpărtășită. În plus era căutat de poliție pentru că vandalizase mașina soției fostului său patron de care se pare că era îndrăgostit. Practic fiecare cruce de pe marginea lacului de acumulare Paltinu are povestea ei de viață: iubiri neîmplinite, prea mult alcool, accidente stupide sau  acte de "vitejie", toate finalizate în răgăliile de pe fundul apei.

Apă periculoasă

 Cei care lucrează la barajul Paltinu spun că s-au plictisit de câte ori au avertizat curajoșii care își pun în cap că sunt mari înotători și pot traversa lacul fără probleme. În Paltinu nu se înoată ușor. Sunt multe rădăcini, pământul clisos, curenți puternici, iar, spre mijlocul lacului, apa este foarte rece. Trebuie să fii un sportiv destoinic și foarte bun înotător ca să poți face drumul dus-întors de la mal până pe insulă. Cu toate astea, aproape că nu trece o vară fără ca la Paltinu să se mai monteze o cruce pe malul apei.

Cum este tratată apa din baraj până la robinet

Dincolo de tragediile care se petrec aici, au tot apărut discuții, în special în mediul online, legate de calitatea apei din lacul Paltinu "afectată" atât de cadavrele care plutesc zile la rând pe surpafața lacului, dar și de deșeurile care se strâng mai mereu în dreptul barajului . Este cunoscut faptul că Paltinu este principala sursă de apă potabilă pentru județul Prahova, iar îngrijorarea este până la un punct justificată, însă autoritățile țin să lămurească faptul că până la robinet, apa din lacul de acumulare suferă un complex proces de dezinfecție. Cei interesați pot consulta site-ul Exploatare Sistem Zonal (eszph.ro), instituție care se ocupă de barajul Paltinu. Aici se pot consulta documente legate de modalitatea de filtrare și de curățire a apei din lac. Așa cum este precizat de specialiștii de la Apele Române, până la consumatorul final, apa din Paltinu trece printr-un proces tehnologic care curprinde faza de coaglare floculare (Introducerea unor reactivi chimici care prin dizolvarea lor în apă, produce ioni de semn contrar particulelor coloidale, neutralizând total sau parţial sarcina electrică a acestora, astfel încât forţele de respingere dintre particulele în suspensie sunt reduse, conducând astfel la aglomerarea lor în microflocoane sau flocoane -agregate mai mari şi mai grele-. Acest procedeu de tratare a apei este denumit coagulare-floculare), în termeni pe înțelesul tuturor, mâlul, particulele fine de nisip, este ajutat să se depună la fund, apoi urmează faza de decantare, apoie cea de filtrare și apoi ecea de dezinfecție. Tot acest proces tehnologic se controlează 24 din 24 de ore într-un laborator utilat la standarde înalte, unde se fac constant analize fizico-chimice și analize biobacteriologice unde se determină nivelul de substanțe toxice și bacterii existente în apa care "pleacă" către consumatorul final.

Nesimțirea turiștilor

Așadar nu există niciun pericol pentru populație atunci când se întâmpla ca pe suprafața lacului să fie găsite cadavre sau alte deșeuri pentru că laboratorul și stația de tratare de la Voila pot face față acestor provocări. Totuși, reprezentanții Apelor Române susțin că sunt depășiți fizic de cantitatea enormă de deșeuri care se adună în lacul de acumulare, multe dintre aceste gunoaie fiind aduse de viitură de pe dealurile din jurul lacului (zonele de campare) unde turiștii lasă în urma lor munți de PET-uri, ambalaje și resturi de mâncare.

Vezi AICI un document oficial privind procesul de potabilizare al apei.