bacanu

Cinci familii din Ariceștii Rahtivani sunt distruse după ce tot atâția tineri au pierit ieri noapte într-un cumplit accident rutier petrecut pe DN 72, în zona Parcului Industrial Ploiești.

Printre victime se numără și studenți la UPG, precum Alexandru Spiridon, de la Facultatea de Inginerie Mecanica si Electrica, absolvent al Colegiului Tehnic Elie Radu din Ploiești. Era pasionat de muzică și sport.

Și Alexandru Băcanu era student la UPG, Facultatea de Stiinte Economice, după ce a absolvit cursurile Colegiului National Alexandru Ioan Cuza din Ploiești. Pasiunile sale erau filmele și mașinile de curse.

Vezi aici Cine sunt tinerii care au murit în tragicul accident de pe DN72

Cei cinci formau un grup de prieteni, care se întâlneau des în timpul liber pentru a merge în cluburi sau excursii prin țară.

Potrivit unor informații publicate de gazetaph.ro, în noaptea fatidică,  la invitaţia unuia dintre ei, aceştia, întors recent din Italia, cei cinci tineri au socializat în acea noapte la un restaurant din comună, iar după închidere, au continuat la un club din Ploieşti. La întoarcere, pe fondul carosabilului umed, a vremii ploioase, şoferul a pierdut controlul volanului şi maşina a intrat într-un tir care tocmai ieşea din giratoriul de la Parcul Industrial Ploieşti. 

Impactul a fost atât de puternic, încât toți ocupanții mașinii Opel cu care se deplasau au murit pe loc.

Acum, întreaga comunitate din Aricești este în stare de șoc la aflarea identității victimelor accidentului.