William Heerlein Lindley

În 1903, inginerul englez Sir Lindley a fost contractat de autoritățile din Ploiești pentru proiectul de alimentare cu apă a orașului. Vizionar, acesta a dimensionat rețelele pentru 250.000 de locuitori, mai mult decât populația actuală a Ploieștiului.

Până la sfârșitul secolului al XIX-lea, cumpenele fântânilor erau o emblemă a orașului, iar ploieștenii nu își puneau problema căutării unor alte surse de apă pentru că aveau un număr mare de izvoare, iar apa era găsită la mică adâncime.

Cu toate acestea, explozia demografică și industrială, precum și nevoile de igienizare, determină autoritățile să ia în calcul studierea unor variante de alimentare cu apă. În 1893 se propunea realizarea unor puțuri în zona de nord a orașului și construcția unui castel de apă. De acestea se ocupă inginerul francez Charles Chaigneaux, care realizează și proiectul adâncirii albiei râului Dâmbu. Dificultățile financiare prin care trecea la acel moment municipalitatea împiedică, însă, realizarea proiectului.

După încă doi ani, potrivit monografiei Ploieștiului, primarul Gh. Gh. Ionescu decide, după consultarea specialiștilor români Elie Radu, Gh. Cobălcescu și Anghel Saligny, încredințarea lucrărilor de prospecțiuni, proiectare și conducere a lucrărilor de execuție, inginerului britanic Sir William Heerlein Lindley, pe atunci stabilit în Germania, la Frankfurt pe Main.

Inginer - autor de proiecte în capitalele Europei

William Heerlein Lindley (1853-1917) era fiul nu mai puțin celebrului W. Lindley, cel care, timp de peste 60 de ani, a supervizat majoritatea lucrărilor edilitare efectuate în secolul al XIX-lea în Europa.

La rândul său, W.H. Lindley, în calitate de șef al uzinelor de apă din Frankfurt pe Main, a contribuit la elaborarea proiectelor din domeniu a peste 48 de orașe din Prusia, dar și din Imperiul Austro-Ungar și Rusia, printre care multe capitale: Viena, Praga, Varșovia, Bratislava, Budapesta, Moscova, Baku, București, Belgrad, Amsterdam.

Pe 31 mai 1903, în Ploiești este aprobat, în Consiliul Comunal, contractul cu W.H. Lindley, iar la 30 iulie 1903 lucrările de prospecțiune încep efectiv.

Un inginer vizionar

Deși tehnicienii autohtoni găsiseră ca surse de apă utilizabile pentru oraș numai câteva izvoare din Tătărani și din Ghighiu, care nu puteau furniza un debit mai mare de 4.000 mc/24 h, prospecțiunile lui Lidley au identificat nu mai puțin de 66 de izvoare în jurul Ploieștiului.

Inginerul englez a făcut sondaje pe suprafețe foarte mari între râurile Prahova și Teleajen, iar pe baza acestora a localizat zona cea mai favorabilă amplasării puțurilor în pădurea de la Crângul lui Bot, unde apele se adună ca într-o „oală“ subterană, fiind și cea mai bună calitativ. El a propus, iar consiliul comunal a aprobat, cumpărarea a 150-200 ha de pădure din Crângul lui Bot, pentru foraje și exploatarea industrială a apei potabile.

Pe 31 octombrie 1910, aici era inaugurat complexul de construcții și instalații cunoscut sub numele de „Uzina de apă Crângul lui Bot“, alcătuit din trei puțuri de captare a apei, un puț central destinat  instalațiilor, sala mașinilor, un turn cu rezervor pentru petrol, un post de transformare, un rezervor de 10.000 mc etc.

Interesant este faptul că soluțiile originale de aspirare a apei cu ajutorul pompelor de vid ca și cele constructive la realizarea puțului central au constituit premiere în lucrările hidrotehnice din Europa.

De asemenea, tot potrivit monografiei orașului Ploiești, deși la acea vreme orașul număra aproape 60.000 de locuitori, Lidley a dimensionat rețelele pentru o populație de 250.000 de locuitori, mai mare decât populația actuală a Ploieștiului (aproape 210.000, conform ultimului recensământ).

Inițial, oamenii luau apa de la cișmele publice de pe străzi (în 1931 erau în jur de 30), dar, cu timpul, apa a fost introdusă în casele oamenilor, sporind confortul și igiena.