Nichita Stanescu

La începutul anilor ’80, poetul Nichita Stănescu era de-a dreptul terorizat de milițienii stradali, care îi cereau mită pentru un motiv incredibil.

Unele dintre cele mai spumoase relatări ale amintirilor cu și despre Nichita Stănescu îi aparțin lui Ștefan Agopian, la rândul său poet, și un apropiat al marelui poet cu origini ploieștene.

Agopian este autorul volumului „Scriitor în comunism (niște amintiri)“, unde un spațiu generos este alocat întâmplărilor cu Nichita, majoritatea necunoscute marelui public.

Sursa este mai mult decât credibilă, Ştefan Agopian făcând parte, pentru ani de zile, din grupul de intimi ai poetului și un obișnuit al casei lui Nichita din Piaţa Amzei, Bucureşti.

Potrivit lui Agopian, în ciuda faptului că Nichita devenise un poet celebru încă din timpul vieții, acesta era un tip timid şi temător. “S-a vorbit mult despre spaimele lui Nichita în faţa autorităţilor. Spaima sau sila faţă de autorităţile comuniste. Ori, mai curând, un amestec subtil al celor două sentimente. De exemplu, lui Nichita îi era foarte frică de miliţienii de pe stradă, cu care nu ştia sau n-avea chef să intre în dialog. La un moment dat, refuza să se mai întoarcă seara târziu acasă neînsoţit. După o vreme, l-am întrebat de ce”, povestește Agopian în volumul „Scriitor în comunism (niște amintiri)“.

Mită pentru grupa sangvină

Motivul poetului era unul incredibil. “Mi-a mărturisit, destul de jenat, că în fiecare noapte îl aşteaptă un miliţian în faţa intrării în curtea blocului, îl legitimează şi, fiindcă nu are grupa sangvină trecută pe buletin, chestie obligatorie la vremea aceea, îi ia câte o sută de lei ca să-l facă scăpat de amendă. Am crezut că minte, fiindcă era caraghios ce spunea, dar însoţindu-l de câteva ori am găsit miliţianul la datorie. Care om al legii, văzând că Nichita nu era singur, ne saluta politicos şi-şi vedea de-ale lui. Pentru Nichita, care avea acces la o mulţime de oameni cu funcţii înalte, ar fi fost foarte simplu să rezolve problema dând un banal telefon. Sau să roage un prieten medic să-i pună nenorocita aia de grupă sangvină pe buletin. Până la urmă, chiar aşa s-a şi rezolvat problema”, scrie despre acest episode Agopian.

Un ploieștean celebru

Nichita Stănescu este unul dintre cei mai faimoși ploieșteni. S-a născut pe 31 martie 1933, la Ploieşti, oraş în care a rămas până în 1952, când a terminat liceul. Între 1952 şi 1957, a urmat cursurile Facultăţii de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti, în anul absolvirii debutând cu trei poezii în publicaţiile “Gazeta literară” şi “Tribuna”. A urmat apoi o carieră fulminantă de poet, cu volume ca “Sensul iubirii” (1960), “O viziune a sentimentelor” (1964), “Necuvintele” (1969), “În dulcele stil clasic” (1970), “Epica magna” (1978), “Opere imperfecte” (1979), “Noduri şi semne” (1982).

Laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor, Premiului Herder şi Premiului “Mihai Eminescu” al Academiei Române, Nichita a fost nominalizat și la premiul Nobel pentru poezie, în 1979. Nichita a murit la 13 decembrie 1983, la 50 de ani, după o criză hepatică.