pasapoarte serviciu prahova

După ce observatorulph.ro a publicat o serie de articole privind aglomerația și haosul de la Serviciul Pașapoarte Prahova, un cititor ne-a povestit prin ce a trecut familia sa atunci când a vrut să plece la mare, în Bulgaria, cu o fetiță de 9 ani. Pentru eliberarea pașaportului de minor, tatăl acesteia a fost nevoit să vină din Germania, unde se afla la muncă, autoritățile prahovene refuzând documentele transmise inițial de acesta din motive incredibile.

Scrisoarea cititorului:

Am plănuit împreună cu sora mea o vacanță pe litoralul bulgăresc. Ne-am interesat la serviciul pașapoarte și am aflat că fetița ei, respectiv nepoata mea, minoră, are nevoie de o procură din partea celuilalt părinte, aflat la muncă în Germania, pentru eliberarea pașaportului. Zis și făcut. Tatăl fetiței a mers la un notar și a făcut procura solicitată apoi a trimis-o în țară. Am mers la pașapoarte și ne-a spus că nu e bună că nu are apostila statului german, apostila fiind un document luat de la un tribunal din care reiese că acel notar își desfășoară serviciul în conformitate cu legea.

Am transmis acest lucru cumnatului meu, care a mers la tribunal și a scos apostila, însă din nou probleme la Serviciul Pașapoarte Prahova. De data aceasta ne-au spus că nu este bună încheierea făcută de notar deoarece conform traducerii era scris că e de acord cu ce scrie în procură.

În opinia celor de la pașapoarte trebuia specificat același lucru dar  pe înțelesul lor și anume că a înțeles acel act și îl semnează, adică aceeași Mărie cu altă pălărie.

Menționez că fiecare procură costă 60 de euro, iar apostila 25 de euro.

Bătaia de joc nu s-a oprit aici. Cumnatul meu a trimis și cea de-a doua procură după modelul și gândirea celor de la pașapoarte, însă..surpriză!  De data aceasta nu mai era bună apostila!

Între timp, am fost la un birou de traduceri și la notar și am discutat această problemă și mi s-a spus că nu are cum să nu fie bună acea procură cu tot cu apostila. Traducatoarea a vrut să meargă cu noi în audiență la șeful serviciului pașapoarte și să facem o teleconferință cu cumnatul meu în Germania și în prezența notarului, la rândul lui cu un traducător autorizat și să rezolvăm problema...

Finalul: cumnatul meu și-a luat concediu pentru a veni la Ploiești și să facă pașaportul fetei sale.

P.S. Îmi este rușine cu țara în care trăim și cu cei care ne conduc și cărora le plătim salariile din taxele și impozitele noastre tocmai pentru a ne ajuta și a încerca să soluționeze problemele.