Petrolul Ploiești, sub această denumire, nu va putea participa la campionatul Ligii A Prahova, pentru că nu mai există timpul necesar pentru obținerea Certificatului de Identitate Sportivă (CIS).
Data limită până la care echipa trebuie înscrisă în Liga A Prahova este 1 august, iar fără CIS este imposibil!
În acest moment, pentru că s-a făcut apel la decizia de faliment, Ministerul Tineretului nu a revocat din Registrul Sportiv CIS-ul pe baza căruia a existat până acum Petrolul. Abia după revocarea acestuia și după constituirea noii structuri, Petrolul va putea solicita un nou CIS cu denumirea ”Petrolul Ploiești”.
Și, cum toți acești pași trebuie făcuți până la 1 august…
”Eu vă spun, pe regulament, care este situația: Orice gruparea care vrea și îndeplinește condițiile să se înscrie în noul sezon al Ligii A Prahova va putea face asta în baza Certificatului de Identitate Sportivă. Fără el nu se poate!”, a declarat Silviu Crângașu, președintele AJF Prahova, cuvintele lui având acoperire în textul din Legea Sportului.
În aceste condiții, ce variante mai există acum ca Petrolul ”să nu stea un an” pe bară?
Este limpede că, dacă nu se va găsi o variantă ”minune”, noul Petrolul va trebui să se înscrie în Liga A Prahova pe un alt CIS decât Petrolul Ploiești.
”Singura variantă concretă, acum, este ca Petrolul să înceapă Liga A Prahova ca Petrolul 52, care are CIS, și după două-trei luni, când se va obține Certificatul cu numele Petrolul Ploiești să se opereze modificarea de nume și totul să intre pe făgașul normal”, a mai punctat Crângașu.
Rămâne de văzut, în lumina noilor evenimente, dacă aceasta va fi o variantă agreată de fanii Petrolului, cei care ar trebui să decidă în această speță.