Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

muzeul posada

Numeroase trofee vânate de dictatorul Ceaușescu, printre care și „cerbul cu coarnele de aur“, recordul mondial la cerb din 1981, sunt adăpostite la Posada, în Muzeul Cinegetic al Carpaţilor.

 

Vânător împătimit, Nicolae Ceaușescu a fost deținătorul a numeroase recorduri cinegetice, iar unul dintre cele mai valoroase este „cerbul cu coarnele de aur“, de altfel unul dintre cele mai importante exponate de la Muzeul Cinegetic Posada.

Aflat pe DN 1, muzeul este pe nedrept uitat în goana spre stațiunile de pe Valea Prahovei, însă o vizită răsplătește turiștii cu o fantastică colecție de exponate, de la impresionantele trofee (2400 de piese), până la opere de artă, obiecte cu specific vânătoresc sau utilitate vânătorească și arme specifice diverselor etape ale evolutței umane.

 

Patrimoniul acestui muzeu, unic în Prahova, a fost constituit, majoritar, prin transferul pieselor din depozitul de la Scroviştea al dictatorului şi prin donaţii. Nicolae Ceaușescu a deținut multe recorduri cinegetice, la urs brun, craniu de urs brun şi căprior.

„Guguştiucul”, cerbul de la Soveja

Cel mai valoros trofeu este, însă, ,,cerbul cu coarnele de aur”, vânat la Soveja, în judeţul Vrancea. Din poveștile epocii de aur, se pare că Ceaușescu a aflat despre existența valorosului cerb încă din 1977, dar l-a vânat abia în 1980. Animalul era numit „Guguştiucul”, pentru că avea un glas frumos. În momentul în care a decis să-l împuște, dictatorul ar fi așteptat o jumătate de oră ca animalul să se trezească, iar când s-a sculat, l-a nimerit cu un singur foc.

Trofeul a stabilit un record mondial la cerb comun, omologat în 1981, în Bulgaria, la Plovdiv, de Consiliul Internaţional al Vânătorii şi Conservării Vânatului, exemplarul fiind evaluat la 261,25 puncte. Acordarea unui trofeu se face în funcţie de mai multe criteria, precum bogăţia perlajului coarnelor, lungimea şi grosimea acestora, greutatea lor, numărul ramificaţiilor etc.

Trofeul „primului vânător al țării“ este estimat la 10.000 de euro, însă regimul acestora este de patrimoniu naţional şi nu se vând. Acesta a deţinut recordul mondial până în anul 1985 şi a reprezentat un record naţional până în anul 2003, când a fost doborât de Ronald Philipp, un vânător din Germania, în judeţul Mureş.

Printre exponatele care pot fi admirate la Posada se mai numără nu mai puțin de 30 de trofee la cerb comun, medaliate cu aur, 20 de trofee la capră neagră, toate medaliate cu aur, 50 de trofee de colţi de mistreţ, trofee la cerb lopătar, blană de urs, craniu de urs (inclusiv un record mondial), trofee la muflon etc.

FOTO muzeulcinegeticposada.ro