picior accident de munca2

În seara zilei de duminică un accident de muncă s-a produs la depozitul Kaufland Vest Ploiești. La ora producerii accidentului, IJP Prahova transmitea faptul că un accident de muncă a avut loc la un depozit, un muncitor fiind rănit ușor. 

În realitate însă, lucrurile se pare că nu au stat așa. Potrivit fratelui victimei, Denis Balota, susține că accidentul a fost unul grav, fratelui său urmând să-i fie amputat piciorul. 

Totul s-a petrecut în timp ce victima (Robert Balotă) își desfășura activitatea în depozitul supermarketului, moment în care, șoferul unui motostivuitor, din neatenție l-a călcat pe picior cu roata utilajului. Cu toate că acesta purta bocanci specifici unei astfel de munci, cu bombeu metalic, aceștia nu au putut să-i protejeze piciorul. 

Încălțămintea a cedat practic sub greutatea utilajului, iar bombeul metalic s-ar fi întors spre interior, strivindu-i degetele. În prezent Robert Balotă este internat la Spitalul Județean de Urgențe Ploiești, iar până la această oră medicii nu i-au pus piciorul în gips, Denis Balotă precizând pentru observatorulph.ro că fratele său urmează să sufere o operație de amputare. 

Mai mult decât atât, Denis Balotă susține că personalul medical al unității spitalicești i-a sugerat să cumpere medicamente pentru fratele său, spitalul neavând. 

Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere Inspectoratului Teritorial de Muncă Prahova. 

picior accident de munca1