cladiri hipodrom

În plină etapă de recepție a lucrărilor, termenul limită de finalizare al Hipodromului Ploiești a fost prelungit până la data de 31 octombrie 2016. Astăzi vă prezentăm o radiografie a ceea ce s-a întâmplat pe parcursul tentativelor de modernizare ale Hipodromului.

După șapte ani...

Pentru a avea o imagine de ansamblu a ceea ce s-a întâmplat la Hipodromul Ploieşti vă propunem astăzi o incursiune în timp. În 2005, Primăria Ploiești semnează un contract de concesionare a imobilului și a activității de la Hipodromul Ploiești, cu obligația de modernizare singurei baze hipice de trap din România. În noiembrie 2006, Hipodromul ar fi trebuit să aibă asigurată instalația de iluminare artificială și tabela electronică. În 2007, contractul de concesiune prevedea că va fi gata reabilitarea clădirii administrative, în 2008 era prevăzută reabilitarea grajdurilor şi a tribunei, iar în 2009 deja programul investițional trebuia finalizat. Lucrurile nu au stat așa cum era scris pe hârtie. În 2007, concesionarul, în speță Ippodromi &Citta Spa – Roma – Italia și SC Ippodromi &Citta Spa filiala România, a solicitat prelungirea termenelor de execuție pentru modernizarea hipodromului, iar un an mai târziu, Primăria Ploiești se afla deja în litigiu cu Ippodromi &Citta S.p.a. – Roma-Italia si cu SC Ippodromi&Citta S.p.a filiala Romania, în vederea rezilierii contractului și evacuării acestora de pe Hipodrom.

În plină campanie electorală din 2008, s-a vorbit despre faptul că Hipodromul Ploiești se va transforma în cea mai importată bază de agrement din țără. Candidații la funcția de primar, nu puțini la număr, au avut în programul electoral cel puțin 10 rânduri despre viitorul Hipodrom Ploiești. Aici urmau să fie construite, pe lângă modernizarea bazei hipice, hoteluri și lanțuri de restaurante, locuri de joacă pentru copii și zone de distracție. Proiectul era unul amplu, diversificat, care viza atât creșterea gradului de atractivitate, dar și a numărului locurilor de muncă. Numai că, timp de patru ani, administrația locală a fost nevoită să străbată un parcurs greu pentru ca Hipodromul să poată intra iar în folosința municipalității. În 2012, municipalitatea ploieșteană a anunțat că a preluat Hipodromul Ploiești, în urma procedurii de executare silită. Asta se întâmpla după șapte ani în care municipalitatea a bâjbâit să găsească o soluție de ieșire dintr-o „afacere” deloc profitabilă pentru bugetul local. Pentru cei șapte ani pierduți în vederea reabilitării hipodromului niciun oficial din cadrul Primăriei Ploiești nu a fost tras la răspundere.

Marele proiect Hipodromul Ploiești

La nivelul anului 2012, Hipodromul Ploiești era într-un stadiu avansat de degradare. Cel puțin așa au anunțat reprezentanții Primăriei Ploiești care au fluturat la scurt timp o expertiză tehnică prin care se spunea că tribuna trebuie demolată, fiind inclusă în clasa I de risc seismic. Prin urmare, municipalitatea a căutat o soluție pentru modernizarea bazei hipice. Încă din 2011, autoritățile anunțau că a fost realizat un proiect prin care se dorește transformarea zonei într-una de maximă atractivitate. În iunie 2014, a fost semnat contractul de finanțare, pentru atragerea de finanțare. Valoare totală a fost stabilită la 88.959.388,71 lei, din care, valoarea eligibilă se cifra 76.138.858,14 lei. Proiectul prevedea trei drumuri de acces și trei parcări cu un numar total de 219 locuri de parcare din care 162 de locuri destinate spectatorilor, 33 pentru zona VIP și 24 de locuri pentru echipe, o pistă de trap - proiectată cu o suprafata de 36.594 mp, o lungime de 1200 m, o pistă de galop - 30.944 mp, care urma să fie acoperită cu iarba rezistentă la uzură, dar și o cale de rulare pentru mașina arbitrilor ce evaluează conduita candidaților pe parcursul curselor de trap. Același proiect viza ronduri de mers si ring de prezentare - pe o suprafata de 402.00 mp, rețele edilitare (alimentare cu apa, rețele canalizare apă menajeră, pluvială, drenuri, instalații electrice exterioare și iluminat, rețea gaze naturale, rețea termoficare), clădire tribune, unde sunt grupate toate funcțiile și serviciile pentru public. Tot în cadrul proiectului se vorbea de realizarea unei cabine pentru portar, a șapte grajduri cu structura din lemn – destinate adapostirii cailor – cu o suprafata construita/unitate de 444,10 m, a unui salivarium și boxe pentru cai, pentru recoltare probe si grajduri, un hangar de întreținere și depozitare materiale, un hangar furaje și depozitare temporară deseuri, un hangar instalatii preepurare si depozitare sulky, zona de înșeuare, construcții anexe aferente sistemului centralizat de alimentare cu apa potabilă, ale rețelelor de canalizare pluvială, ale instalațiilor electrice și ale instalațiilor sanitare din incinta hipodromului. În cadrul acestei activitati constructorul urma să se ocupe cu livrarea și montarea utilajelor tehnologice si a echipamentelor cu montaj. Termenul de execuţie a lucrărilor era de 12 luni. Surpriză, însă! În prima formă a proiectului se vorbește despre faptul că finanțarea externă era numai de 4,41%, diferența de peste 72 de milioane de lei urmând să fie alocată de municipalitate, la care se adaugau și cheltuielile neeligibile de peste 12,8 milioane de lei.

Investiții

Un an mai târziu, în aprilie 2015, când apele erau agitate, după reținerea și arestarea primarului Ploieștiului, Iulian Bădescu, contractul suferă o modificare majoră. Valoarea totală a proiectului este diminuată la 77.437.958,08 lei, fără majorarea valorii eligibile acordate, respectiv 3.356.036,24 lei. Reducerea valorii totale a contractului a venit la pachet și cu o serie de ajustări în ceea ce privește complexitatea lucrărilor.
În septembrie 2015 se semnează un nou act adițional al contractului. De data aceasta se vorbește de o finanțare de 50% din valoarea totală a proiectului din fonduri europene, iar municipalitatea urma să suporte cealaltă jumătate, valoarea eligibilă fiind de peste 65,6 milioane de lei. Primăria trebuia să suporte în continuare cheltuielile neeligibile, acestea fiind reduse însă la 11,8 milioane de lei.

În decembrie 2015, Consiliul Local Ploiești, pe ultima sută de metri, având în vedere că lucrările nu erau finalizate a aprobat prelungirea termenului de finalizare până la data de până la 30 iunie 2016. Surpriză însă, termenul este prelungit până la data de 31 octombrie 2016. Asta în condițiile în care autoritățile, la începutul săptămânii, au participat la începerea recepției.

Citete și: A început recepția la Hipodromul Ploiești - FOTO

Lucrări suplimentare

Care a fost motivul pentru care termenul de finalizare pentru Hipodromul Ploiești a fost prelungit? Autoritățile susțin că în ianuarie 2016, lucrările au fost sistate din cauza condițiilor meteorologice, fiind reluate la începutul lunii februarie.

Se vorbește însă și de lucrări suplimentare impuse prin acte adiționale. Iar aici revenim la decizia prin care valoarea totală a contractului a fost diminuată simțitor. Practic, în acel moment s-a renunțat la anumite lucrări esențiale, am putea spune. Așa se face că, la doi ani de la semnarea contractului, au apărut lucrări suplimentare: instalații electrice și de iluminat pentru racordarea la rețeaua Electrica, mutarea bazinul de retenție, amenajarea terenului și dotări cu mobilier urban, modernizarea porții de access, realizarea rețelei de canalizare, a sistemului de drenuri de la pista de galop. Aceste lucrări, potrivit proiectului de hotărâre al Consiliului Local, n-au fost prevăzute la semnarea contractului cu constrctorul... De parcă atunci când îți construiește o casă nu te asiguri înainte dacă ai curent electric, apă și canalizare. Suma pentru aceste lucrări suplimentare, de peste 3,1 milioane de lei, au fost supuse procedurii de negociere fără publicare prealabilă.

Încă o prelungire de termen

Săptămâna aceasta, aleșii locali din Ploiești au decis că se impune prelungirea termenului de finalizare al proiectului, în ciuda faptului că au anunțat că proiectul este finalizat 100%. Un lucru este cert și a fost confirmat și de autorități. Proiectul privind modernizarea Hipodromului Ploiești nu ar fi fost gata la 30 iunie, termenul final stabilit prin hotărâre de Consiliul Local Ploiești. Pe lângă recepția proiectului, auditul final, publicitate, municipalitatea trebuie să obțină și autorizare. Mai mult, până la data de 30 iunie nu era practic posibilă, se arată într-o hotărâre aprobată de Consiliul Local Ploiești, crearea de 30 de locuri de muncă noi - obligativitate esențială în cererea de finanțare. În luna mai, chiar a exista un proiect în acest sens, de înființare de locuri de muncă la Clubul Sportiv Municipal Ploiești, numai că proiectul a fost amânat.

Cât privește suma necesară finalizării proiectului aceasta este suportată integral de către Primăria Ploiești. La final trebuie să mai precizăm un singur aspect. Pe Hipodromul Ploiești, cursele de cai pot avea loc numai după omologarea la nivel internațional a pistelor, o procedură extrem de dificilă. Până atunci însă nu ne rămâne altceva de făcut decât să privim spre investiția de aproape 15 milioane de euro...

 

Articole asemănătoare
Administrație
  • Joi, 18 Mai 2017
  • De Roxana Tănase

Parcare sub pasajul de la Gara de Vest

Cu doar câteva zile înainte de începerea recepției, autoritățile locale analizează posibilitatea realizării unei parcări sub pasajul de la Gara de Vest. ”Am discutat pe aceasta tema cu Direcția...