teelga

Dan Condrea, patronul Hexi Pharma, avea de gând să investească la Băile de la Telega, la cel mai sărat lac mineral din țară, premiat la nivel internațional pentru calitatățile curative și salinitatea ridicate a apei. Investiția s-a realizat în urmă cu doi ani prin intermediul uneia dintre societățile din grupul HEXI și anume Hexi Medical Farma, al cărui director era un apropiat al lui Condrea, Miron Panaitescu, un personaj destul de controversat, cercetat pentru delapidare și condamnat pentru ucidere din culpă.

UPDATE Drept la replică din partea medicului Rosenthal Morel

Afacerea a pornit după ce Morel Rosenthal, un influent medic stomatolog din București, preia în anul 2009, 50 la sută din acțiunile societății Oaky, cea care a concesionat de la Primăria Telega lacul sărat și terenul aferent. Administratorul firmei, Virginca Cacarumbas, susține că stomatologul nu a investit absolut nimic la băile sărate, ba mai mult a făcut tot posibilul să aducă în faliment toată afacerea, după ce a intentat o serie de procese societății Oaky, care au condus la insolvență, iar bunurile firmei sunt scoase la licitație de ANAF.

Coincidență sau nu, în anul 2014, la scurt timp după declararea  insolvenței, Miron Panaitescu, prin intermediul Hexi Medical Farma cumpără la jumătate din prețul stabulit inițial, complexul turistic amenajat pe plaja din jurul lacului, complex format din 16 cabane din lemn și un motel. În prezent, în ciuda tuturor acestor probleme, Cacarumbas a decis să deschidă băile sărate pentru public și în acest sezon estival, deși complexul turistic funcționează ilegal, fără autorizație din partea Primăriei Telega.

Virgina Cacarumbas susține că este victima unui grup de interese, așa că a făcut deja un denunț la DNA prin care vrea să dovedească faptul că anumite persoane influente vor cu tot dinadinsul să-i preia afacerea în care a investit de mai bine de 14 ani.

Primarul din Telega: "Bănuiesc că la băi se face evaziune fiscală"

"Primăria Telega nu a emis niciodată autorizație de funcționare la acest punct pentru că nu și-a plătit redevența față de loclaitate și ...celelate avize de la celelalte organe abilitate pentru buna funcționare lipseau. Bineînțeles că si alunecarea de teren care a afectat zona ne-a reținut să emitem această autorizație de funcționare pentru că oricând putea să se reactiveze și să fie afectat lacul și chiar persoanele care se aflau în el," a declarat Ilie Ghoerghe, primarul comunei Telega.

Legat de situația administrativă a societății care administrează băile sărate de la Telega, primarul Ilie Gheorghe recunoaște că este atât de complicată încât a ajuns să depășească și specialiștii din primărie.

"Lacul numărul 1 (băile sărate n.r.) a primit o adresă de notificare de la un expert evaluator judiciar pentru că societatea respectivă, care adminstrează lacul, a intrat în faliment așa că avem obligația de a rezilia contractul de concesiune cu băile. Noi nu ne-am mai confruntat niciodată cu situații de genul acesta, am consultat și noi oameni de specialitate și așa am aflat că trebuie ca evaluatorul judiciar să vină la fața locului pentru a aduce la conoștință și pentru sigilarea activității. Noi am infomrat așa-zisul administrator al societății că se interzice prestările de servicii, întrucât dacă situația este dizolvată, bănuiesc că tot ceea ce se întâmplă la lacul numărul 1 este o evaziune fiscală," a mai declarat primarul Ilie Gheorghe.

Cum a ajuns Hexi Medical Farma să cumpere  complexul din jurul lacului sărat

 Procedura prin care Miron Panaitescu, omul de încredere al lui Dan Condrea, patronul grupurilor de firme HEXI, implicate în scandalul dezinfectanților diluați folosiți în spitale, a fost cât se poate de legală și la îndemâna orcui avea această informație. Inițial evaluate la suma de 70.000 de lei, cele 16 cabane și motelul din lemn au fost vândute abia la a treia ședință de licitație, după ce prețul a scăzut la jumătate, astfel că Hexi Medical Farma, reprezentată de Panaitescu, achiziționează întregul complex la suma de 35.400 lei, fără TVA. (foto)

"Pentru recuperarea datoriilor, le-au scos la vânzare, iar abia la a treia licitație s-a prezentat un ONG din Ilfov care a cumpărat toate construcțiile, căbănuțele din incinta lacului chiar și hotelul care este în afara incintei. Nu știu să vă spun decât că acest ONG a cumpărat doar construcțiile, nu știu dacă a fost și o înțelegere de investiții sau prestări servicii, nouă nu ni s-a adus la cunoștință," a mai spsus Ilie.

Consiliul Local Telega solicită anularea contractului de concesiune

Astăzi, 22 iulie, Consiliul Local Telega a trimis prin intermediul unui echipaj de la Poliția Locală o notificare societății Oaky Service SRL prin care se denunță contractul de concesiune nr 747/20.02 2003 încheiat între CL Telega și debitoarea SC Oaky SRL, începând cu data de 17 iunie 2016. Această notificare vine după ce societatea, aflată în procedura falimentului, potrivit Legii insolvenței, este interzisă desfășurarea oricărei activități comerciale de către societatea debitoare. Astfel, societatea este obligată să predea terenul administrației locale liber de orice sarcini. (foto)

Nimeni nu știe însă ce se va întâmpla acum cu băile sărate de la Telega, atâta vreme cât complexul din jurul lacului a fost cumpărat legal de o altă entitate, fie ea și un ONG, iar lacul sărat nu mai poate fi folosit de societatea care l-a concesionat. Întrebat fiind despre această situație, primarul Ilie Gheorghe ridică din umeri și susține că este premature să dea un răspuns pentru că totul s-a întâmplat recent, iar situația nu este deloc simplă.

Cacarumbas se ține cu dinții de afacere

De cealaltă parte a taberei se află Virginia Cacarumbas, femeia care a ținut practic cu dinții de această afacere timp de 14 ani. Deși este încolțită de peste tot, târâtă prin instanțele de judecată, cu datorii la bănci și la stat, fără autorizație de funcționare, ea continuă să țină deschise băile sărate și să încaseze bani pe bilete, 15 lei de persoană pe zi. Astăzi, 22 iunie, băile erau deschise, iar turiștii erau la plajă. Cacarumbas susține că tot ceea ce face este perfect legal și este convinsă că în realitate este de fapt o victimă a unui grup de interese care dorește cu orice chip să pună mâna pe afacere.

"Eu nu mă las! Astăzi am făcut denunț la DNA. L-am trimis prin poștă cu data de astăzi. Denunț tot grupul acesta de interese," a declarat Virginica Cacarumbas.

Femeia mai spune că în acest complex turistic ea ar fi investit foarte mulți bani și a pus la bătaie întreaga sa avere și că singura ei speranță este ca autoritățile să o păsuiască și să-I permită să funcționeze pentru a strange bani în vederea achitării datoriilor. În ceea ce privește legătura cu Hexi Medical Farma, Cacarumbas a precizat că între societatea administrată de ea și Hexi există un contract e colaborare, astfel că are permisiunea să folosească întreg complexul în scop turistic.

hexi contract colabprare cu oaky

somatie primarie telega

hexi1

hexi2

teelga

telega

telega2

telega3