Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

canicula sfaturi

Vremea va fi călduroasă, caniculară, iar în zonele de câmpie şi de podiş vor fi atinse temperaturi între 35 şi 40 de grade. Având în vedere ca indicele temperatură – umezeală (ITU) v-a depăşi pragul critic de 80 de unităţi al disconfortului termic, medicii recomandă:

  • să evite, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 şi 18;
  • este recomandat consumul zilnic de lichide ( între 1,5 – 2 litri de lichide), fără a aştepta să apară senzaţia de sete. Este necesar un pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
  • să consumăm în fiecare zi cât mai multe  fructe şi legume proaspetedeoarece acestea conţin o mare cantitate de apă. O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
  • consumul alimentelor proaspete din magazinele care dispun de instalaţii frigorifice functionale de păstrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor uşor perisabile.

 

ATENTIE!!! NU trebuie consumat alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii. Este obligatorie evitarea băuturilor cu conţinut ridicat de cofeină sau de zahăr (sucuri răcoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice.

Aerul condiţionat trebuie reglat astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală.

 

Dacă este absolut necesar să ne expunem la soare între orele amiezii trebuie să folosim o ţinută adecvată: pălării de soare, haine lejere, din fibre naturale, de culori deschise.

Persoanele care suferă de anumite afecţiuni îşi vor continua tratamentul conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în aceste perioade de caniculă, persoanele cu afecţiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulaţie, mentale sau cu hipertensiune să consulte medicul curant în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente.

Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesându-vă de starea lor de sănătate.