isu interventii

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Prahova anunță printr-un comunicat de presă numeroase evenimente care au necesitat intervenția ISU în perioada 10-13 iunie în majoritatea zonelor județului Prahova.

În intervalul 10 – 13 iunie a.c., pompierii militari din cadrul unităţii şi subunităţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” al judeţului Prahova au desfăşurat 95 misiuni, dintre care: 55 misiuni ale echipajelor SMURD pentru acordarea primului ajutor calificat şi asistenţei medicale de urgenţă, 3 incendii, 6 accidente rutiere, 2 intervenţii la inundaţii, 1 asanare muniţie, 9 alte situaţii de urgenţă şi 18 misiuni de verificare în teren a unor obiective cu aglomerări de persoane din raioanele de intervenţie, precum şi de instruire şi educaţie preventivă a populaţiei în domeniul situaţiilor de urgenţă.

Echipajele SMURD au intervenit în 55 cazuri de urgenţă medicală. În toate cazurile, paramedicii au acordat primul ajutor medical calificat, persoanele fiind monitorizate şi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe, în vederea acordării îngrijirilor medicale de specialitate.

Personalul Inspecţiei de Prevenire a desfăşurat, în perioada menţionată următoarele activităţi preventive: 11 controale pe linia prevenirii incendiilor şi 2 activităţi de informare preventivă, fiind aplicate un număr de 31 sancţiuni contravenţionale principale şi 58 avertismente, 41 % dintre nereguli fiind înlăturate pe timpul controlului.

Totodată, pe timpul controalelor au fost desfăşurate activităţi de informare preventivă, instruire, exerciţii de evacuare şi de intervenţie cu personalul aflat la locul de muncă.

Toate subunităţile de intervenţie din cadrul ISU Prahova, odată cu misiunile de recunoaştere, au desfăşurat şi activităţi preventive la obiectivele din raioanele de intervenţie.

Vineri, 09.43 a.c., în jurul orei 09.43, în urma unui apel primit prin sistemul unic 112, Detaşamentul  de Pompieri Câmpina a fost mobilizat în localitatea Câmpina pe străzile Voila şi Arcaşului, pentru a evacua apa dintr-o locuinţă şi două gospodării, inundate pe o suprafaţă de aproximativ 130 mp, respectiv 600 mp.           

Tot vineri, în jurul orei 19.30, în urma unui apel primit prin sistemul unic 112, Detaşamentul 1 de Pompieri Ploieşti a fost mobilizat în municipiul Ploieşti, pe strada Cantacuzino pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o hală de vopsitorie în câmp electrostatic.

La sosirea pompierilor militari, flăcările se manifestau cu violenţă la cuptorul electric pe o lungime de aproximativ 25 m precum şi în hală pe o suprafaţă de aproximativ 100 mp. Forţele de intervenţie au acţionat cu patru autospeciale de lucru cu apă şi spumă pentru stingerea incendiului şi protecţia halei, operaţiunea de stingere fiind finalizată în jurul orei 20.40.

Ca urmare a producerii evenimentului, s-au degradat acoperişul pe o suprafaţă de aproximativ 30 mp, instalaţia electrică şi tâmplăria.

Incendiul a fost provocat cel mai probabil din cauza unor deteriorări pe timpul exploatării.

În data de 10 iunie a.c., în jurul orei 16.15, echipajul pirotehnic al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Şerban Cantacuzino” a desfăşurat o misiune de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Muniţia, a constat într-un proiectil exploziv de calibru 30 milimetri, a fost găsită de un cetăţean, în gospodăria acestuia, de pe raza localităţii Băneşti, satul Urleta.

Specialiştii pirotehnicieni au asanat o suprafaţă de teren de aproximativ 100 metri pătraţi şi au acţionat pentru identificarea, ridicarea, transportul şi depozitarea muniţiei în condiţii de siguranţă, aceasta urmând a fi distrus la o dată ulterioară.

Sâmbătă, în jurul orei 15:35, echipajele de pompieri au intervenit cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la o cultură de orz din localitatea Ciorani. Ca urmare a incendiului, a ars cultura de orz pe o suprafaţă de aproximativ 22 ha. Incendiul a izbucnit cel mai probabil din cauza utilizării focului deschis în spaţii deschise.

Duminică, 12.06.2016, în jurul orei 18:19, pompierii militari au intervenit cu motopompe pentru a evacua apa din două locuinţe şi gospodării din localitatea Vălenii de Munte, pe Fundătura Victoriei. Echipajele au acţionat pentru a evacua aproximativ 25 m.c. apă rezultată în urma precipitaţiilor abundente.

 

Articole asemănătoare