smurd

O fetiță de doar 13 ani din Prahova trăiește drama vieții ei după ce a făcut o greșeală explicată de vârstă, transformându-se totodată în victima unui sistem care, culmea, ar trebui să o îndrume și să o apere.

Poze indecente, răspândite pe Facebook
Într-un moment de nechibzuință, fata s-a fotografiat într-o ipostază indecentă, a trimis imaginile pe facebook unui prieten, iar acesta din urmă mai departe, până ce fotografia a ajuns pe mâna colegilor de clasă. Ceea ce a urmat depășește orice imaginație și ar trebui să atragă imediat atenția autorităților care habar nu au că se află în fața unui fenomen extrem de periculos, în mrejele căruia sunt atrași copii cu vârste din ce în ce mai mici.

A vrut să se sinucidă chiar la ore
Umilită de colegii de clasă și speriată de consecințe fata, a cărei identitate o să o protejăm din motive evidente, a cedat psihic și a încercat să-și pună capăt vieții chiar în clasă. Fetița a luat pastile și a vrut să-și taie venele în timpul orelor.
Din fericire a fost salvată la timp, iar acum se află sub tratament într-o unitate medicală. Fizic, copila este bine, însă are nevoie acum de multă liniște și înțelegere și, mai ales, de ajutor din partea unui psiholog, ajutor pe care îl primește în prezent. Strigător la cer este faptul că reprezentanții școlii unde este elevă această fetiță nu au făcut nimic pentru a o ajuta, ba din contră.

Directorul școlii a solicitat de la spital diagnosticul
Au avut impertinența să solicite spitalului unde este internată acum date despre diagnosticul ei. „În ce scop?" se întreabă medicul care încearcă acum să o salveze pe fată din starea în care se află. Conform Legii Drepturilor Pacientului, (legea nr. 46 din 21.01.2003, MO Partea I nr. 51 din 29/01/2003) la capitolul IV - Dreptul la confidențialitatea (s.n.) informațiilor și viața privata a pacientului. La articolul 21, este menționat faptul că "Toate informațiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul , prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidențiale chiar și după decesul acestuia." Același medic, șocat de atitudinea școlii, se întreabă pe bună dreptate dacă această copilă avea o cu totul altă afecțiune, directorul unității de învățământ ar mai fi sunat la spital să ceară documentele cu diagnosticul pacientei?

Numărul adolescenților sinucigași, în creștere
Această copilă de doar 13 ani, scăpată de sub control având în vedere că face parte dintr-o familie destrămată, mama ei fiind plecată să lucreze undeva într-o țară din Europa, lăsată în grija bunicilor se înscrie perfect în tiparul copiilor considerați în mod eronat „problemă" care sfârșesc prin a deveni victimele rețelelor de prostituție sau a traficanților de droguri. Din păcate, spun medicii de la Spitalul de Psihiatrie Voila din Câmpina, care s-au confruntat în ultima perioadă cu prea multe astfel de cazuri, ne aflăm în pragul unei situații extrem de critice și, dacă nu se va interveni rapid, mulți copii aflați la vârsta adolescenței acum și chiar mai mici, nu vor mai putea fi recuperați. De la un an la altul tot mai mulți pacienți minori ajung la Voila în general aflați la a doua sau chiar după mai multe tentative de suicid. Numitorul comun al acestor cazuri este de cele mai multe ori stigmatizarea, abuzul emoțional din partea profesorilor sau chiar al colegilor de clasă și nu în ultimul rând solicitările școlii la care nu mai fac față, iar mulți dintre copii ajung în pragul depresiei. Sub această presiune, copiii își caută un refugiu pe care îl găsesc în facebook și în internet în general, susține Irina Minescu, medic specialist în psihiatrie pediatrică și managerul Spitalului de Psihiatrie Voila din Câmpina. "Nu pot susține că ne confruntăm cu un fenomen, dar remarc faptul că a crescut numărul cazurilor de adolescenți cu tentativă de suicid, " a precizat Minescu.

Părinții nu-i aduc la psihiatrie de rușine
Aceasta a adăugat că, din păcate, numărul copiilor care aleg această cale poate fi cu mult mai mare, având în vedere că nu toți ajung la Voila, ci, merg de regulă să se trateze la un spital generalist, la un spital de pediatrie. La Psihiatrie este adus de părinți, de regulă, după mai multe episoade de tentativă de suicid, și asta din cauza rușinii,a mai precizat medicul. Din păcate, cei mai mulți dintre copiii, adolescenții care ajung pe patul de spital după un gest necugetat, fac parte din familii destrămate sau lăsați în grija rudelor de părinți care muncesc în străinătate. Ei sunt cei care decid să se sinucidă în mod demonstrativ, fără a avea în realitate dorința de a muri, tocmai pentru a atrage atenția asupra lor. Este un semnal de alarmă, iar familia și în paralel școala trebuie să intervină imediat.

La școală, amenințați cu exmatricularea
Nu trebuie amenințat cu exmatricularea, așa cum s-a întâmplat în cazul fetiței despre care am povestit anterior, din contră, trebuie integrat într-un program în care să poată fi supravegheat și în cele din urmă recuperat, susțin medicii specialiști. Din păcate, în cazul despre care am vorbit, școala a preferat să se spele pe mâini aruncând întreaga vină asupra fetiței, iar acesta nu este, repetăm, un accident, ci tinde să se generalizeze. Se întâmplă acest lucru și pentru faptul că, de multe ori, profesorii cedează în fața presiunea părinților "copiilor buni" care insistă ca școala să elimine elementul perturbator și aici se ajunge. Copilul care are cel mai mult nevoie de ajutor este exmatriculat deși are doar 12-13 ani și prea puțină chibzuință.

Când 100 de fetițe se pozează goale pe internet, nu ne confruntăm cu un fenomen?
Un caz șocant a fost prezentat recent de procurorii DIICOT din Ploiești. Peste o sută de fetițe din Prahova, dar și din alte județe ale țării, cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani, au ajuns victimele unui pedofil din Mangalia. Scenariul este identic: fotografie indecentă postată de bunăvoie pe facebook și de aici urmările: stigmatizare și abuz emoțional la școală, rușine și o adolescență distrusă. Când vorbim despre sute de copile care ajung într-o astfel de situație, să pozeze indecent fără să fie forțate de nimeni, și aceste aspect este extrem de important, își mai poate permite cineva să spună că nu ne aflăm în fața unui fenomen? Cel puțin una dintre aceste fetițe se află acum și ea sub tratament la Spitalul din Voila.

 

Articole asemănătoare