fonatoma

Voalul miresei din Lacul Bisericii, monstrul cu zece capete sau șarpele cu cap de câine din lacul Paltinu, fantoma Iuliei,  tunelurile misterioase de sub Bulevardul Culturii sau bombele din Lacul Curiacul sunt legendele urbane transmise din generație în generație care au pus Câmpina pe harta amatorilor de mistere.

Deși aceste povești spectaculoase și credibile până la un punct ar fi putut fi valorificate din punct de vedere turistic, reprezentanții administrației locale au preferat să le ignore și au ales să nu se complice, deși puțin mister amestecat cu ceva PR de calitate ar fi adus doar beneficii orașului. Până la urmă atitudinea aleșilor locali este justificată: nimeni nu a văzut până acum, ce să mai spunem de fotografiat sau filmat, ciudatul voal al miresei, lighioana din Paltinu sau fantoma genialei fiice a savantului Bogdan Petriceicu Hașdeu.

Lacul Bisericii e plin de pungi nu de voaluri de mireasă
Lacul Bisericii care răpește mirese este una dintre legendele cele mai cunoscute în oraș și se bazează pe relatările unor pescari care au tot povestit de-a lungul vremii că, uneori, în diminețile cu cer senin, au văzut ei plutind pe luciul apei ceva care părea a fi un voal de mireasă. Aiurea, spun unii, probabil era o pungă, lacul nefiind unul dintre cele mai curate. Chiar și așa,această nebunie s-a împământenit atât de tare în zonă, încât miresele au ajuns să refuze să se fotografieze pe malul lacului, deși parcul din jurul lui a fost recent renovat, iar peisajul, în special la apus, este spectaculos. În paralel cu blestemul mireselor, pe marginea aceleiași ape s-a mai țesut o altă legendă, cea a unei biserici scufundate ale cărei turle încă se văd în zilele însorite de vară. Realitatea este însă cu totul alta. În urmă cu patru – cinci ani, Lacul Bisericii a fost aproape golit pentru ca malurile sale să fie betonate, iar în timpul acestei proceduri n-a apărut niciun vârf de turlă de biserică. Singurul „mister" care plutește pe luciul apei  vine probabil din canalizările din apropiere sau de la cetățenii care preferă să arunce gunoaiele direct în apă, nu în coșurile de gunoi de pe marginea lacului. Este adevărat că lacul despre care discutăm a fost de-a lungul timpului scena unor evenimente tragice care i-ar putea determina pe unii să ridice din sprânceană, însă de aici și până la blesteme, calea e lungă. Sinucigași care aleg să-și curme viața aruncându-se în apă, sau șoferi neatenți care ajung cu mașina în lac sunt peste tot în lume.
Monstrul din Paltinu, un buștean umflat de apă
Poate cea mai enervantă legendă valorificată insistent de presa tabloidă se oprește pe maul lacului de acumulare de la Paltinu. Se spune că, odată, un văcar a văzut spre coada lacului o arătare demnă de filmele fantastice. De la acest văcar, despre care nimeni nu poate spune concret cine e, unde stă, cum îl cheamă, mitul s-a extins atât de mult încât nu trece vară fără ca cineva să fi văzut cu ochii lui monstrul din Paltinu. De fapt arătarea este de cele mai multe ori un buștean umflat de ape care plutește haotic. În realitate, vorbim mai degrabă despre o poveste transmisă din gură –n gură de părinții care doresc să-și sperie copiii care tot trag la bălăceală în apă și asta pentru că lacul este periculos, are curenți puternici, este foarte adânc și plin de vegetație. Nu puține au fost cazurile în care înotători destoinici, dar obosiți de alcool, au pierdut pariul cum că pot traversa lacul și au sfârșit în adânc. Trupurile lor au fost  căutate de scafandrii. Niciunul dintre ei nu a ieșit la suprafață să anunțe că a dat nas în nas cu minunea cu șapte capete.
Tunelurile de sub Bulevardul Culturii
Există aceste tuneluri, dar nici vorbă de vreun mister. Sunt de fapt adăposturi antiaeriene care traversează bulevardul din dreptul Institutului de Cercetare și Proiectare (unde există o gură de acces) și până în zona cunoscută de localnici drept IREP, unde există o ușă metalică ce ascunde una dintre ieșiri. Pe de altă parte, Silviu Dan Cratochvil, în Monografia Orașului Câmpina menționa în paginile cărții faptul că un industraș, Anton Raky, este cel care a comandat amenajarea unui tunel care lega sondele de extracție de atelierele sale care erau, în perioada interbelică, undeva pe Bulevardul Culturii, unde acum se află clădirea „Electrica". Nu există informații oficiale legate de acest din urmă tunel, dar unii spun că acesta a rămas "în picioare" .
Cât despre bombele din lacul Curiacul, recent amenajat și redat câmpinenilor , lucrurile sunt încă neclare. Legenda spune că în perioada Celui de-al Doiliea Război Mondial, vagoanele unui tren pline cu muniție s-ar fi răsturnat în acest lac și acolo ar fi rămas până în ziua de astăzi. Povestea este plauzibilă pentru că deaspura lacului există și astăzi o linie de cale ferată, în plus, în timpul amenajării parcului au fost descoperite mai multe proiectile exact din perioada menționată, dar nici vorbă de vreun vagon. Dacă muniția există în lac, va rămâne un mister îngropat în adâncuri. Deși au fost chemați la fața locului tot felul de experți pentru a studia terenul "minat", aceștia au dat verdictul: zona este sigură, iar dacă există muniție de război, aceasta este mult prea adânc îngropată ca să mai reprezinte un pericol pentru populație.
Iulia cântă și acum la pian
Fantoma Iuliei Hașdeu bântuie și acum prin curtea castelului de la Câmpina, deși cei care au administrat în ultimii 30 de ani muzeul, au făcut tot posibilul să distragă atenția turiștilor din zona nefirescului și să-i îndrepte mai degrabă spre partea de erudiție a celor doi savanți. Totuși, dacă solicitați detalii legate de ședințele de spiritism sau despre prezența spiritului Iuliei Hașdeu, custodele muzeului nu se dă înapoi în a vă arăta mărturiile turiștilor care au avut norocul să simtă ceva special atunci când au vizitat castelul. În caietul de oaspeți există un text scris de un profesor care a vizitat recent castelul împreună cu elevii săi. Acesta precizează că, atunci când a intrat în muzeu, a auzit un pian cântând, și s-a convins că Iulia a ținut neapărat să-I întâmpine astfel. Este vorba despre Marian Ridiche, profesor de geografie la Școala nr 79 din sectorul 4 București, care organizează în toamna anului 2012, mai exact în ziua de 28.10. 2012, o excursie cu elevii săi pe meleagurile județului Prahova. Se opresc pentru o scurtă vizită și la Castelul Iulia Hașdeu. Angajații muzeului povestesc oarecum cu teamă și mirare în același timp experiența paranormală prin care au trecut atât elevii, profesorii care îi însoțeau, dar și ei, oamenii care îngrijesc de ani de zile muzeul.
„A fost o experiență intensă, greu de descris, povestește Elena Bărbieru, casierul muzeului. Pianina Iuliei a început să cânte singură. S-a auzit, deodată,  un sunet prelung. S-a creat o tensiune, o stare, copiii s-au speriat, s-au înghesuit cu toții la ușă. Era și o doamnă în grup, abia mai putea să meargă, abia pășea. Astfel de lucruri nu pot fi trecute cu vederea așa că, după ce ne-am revenit cu toții puțin, l-am rugat pe profesorul care însoțea elevii să consemneze în scris ceea ce s-a întâmplat, pentru că altfel nu ne-ar fi crezut nimeni dacă povesteam doar noi. Și acum parcă aud sunetul acela de pianină, un sunet neobișnuit, nu știu cum să vă explic..."
În urma acestei experiențe, profesorul a ținut să lase un mesaj în caietul de oaspeți al muzeului, mesaj pe care îl redăm mai jos:
"Am vizitat acest loc minunat cu multă sfială și respect, iar d-ra Iulia ne-a urat Bun Venit printr-un sunet prelung și lin nepământean prin intermediul pianinei. Am fost martorii acestui eveniment ziua în amiaza mare, eu, profesor de geografie, prietena mea, dar și mai mulți copii ca și persoane din staff-ul muzeului. O să revenim aici cu mult respect ori de câte ori vom avea ocazia în amintirea acestor două mari personalități ale României, academicianul B.P.Hașdeu și scriitoarea I.Hașdeu. Respect." 
Depinde acum de fiecare dacă acceptă existența unei realități paralele, bazându-se doar pe experiența altora, fără să aibă o dovadă concretă. Cert este că subiectul Iulia Hașdeu poate fi transformat într-un fenomen turistic, ce ar putea atrage zeci de mii de turiști anual la Câmpina, dar asta depinde doar de inteligența autorităților locale, care s-au ferit, așa cum am mai spus, să alunece spre această latură, de teamă sau poate din ignoranță.