politist batut

 

Un agent de poliție de la Secția 2 din Ploiești a ajuns la spital, zilele trecute, după ce a fost victima unui agresor în timpul serviciului.

 
Dumitru Georgian, agent șef adjunct, a fost mușcat de degetele de la mâna stângă, în timpul unei altercații care a avut loc în fața unui club renumit din cartierul Nord din Ploiești.
Polițistul a avut nevoie de îngrijiri medicale din cauza rănii profunde.
 
Agresorul, un bărbat din Ploiești, s-a ales cu amendă de 500 de lei și cu dosar penal pentru ultraj, dar va fi cercetat în continuare din arest la domiciliu, judecătorul considerând că nu este un cetățean suficient de periculos încât să fie arestat preventiv.
 
Incidentul s-a petrecut în noaptea de vineri spre sâmbătă, atunci când un tânăr care se afla în clubul Koshin, a sunat la 112 pentru a solicita ajutorul poliției.
 
Tânărul a reclamat faptul că a fost agresat verbal de un grup de bărbați și ei clienți ai clubului. La fața locului s-a deplasat un echipaj de poliție de la Secția 2, care a cerut celor reclamați să iasă afară la o discuție.
 
Totul a degenerat într-o altercație, moment în care polițistul a decis să-l imobilizeze pe unul dintre bărbații care părea mai violent. Polițistul însă s-a ales cu o rană la mâna stângă, fiind mușcat cu putere  de cel pe care intenționase să-l încătușeze.
 
Agresorul, Viorel Alexandru Stoica, în vârstă de 29 de ani, a fost reținut de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești și prezentat instanței cu propunere de arestare preventivă.
 
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Ploiești a considerat însă că Stoica nu este un pericol public și nu a aprobat mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile, ci a decis ca bărbatul să fie în continuare cercetat din arest la domiciliu.