alee senzoariala campina

Câmpinenii sunt invitați să pășească în picioarele goale pe diferite suporturi naturale, pentru a se încărca cu energie.

Conceptul este nou apărut în România, prima grădină senzorială fiind amenajată în 2014, în Galați. La Câmpina este doar o alee, dar dacă proiectul prinde și este protejat, ar putea să se extindă. A fost gândită ca o zonă specială pentru relaxare, dar şi o soluţie terapeutică pentru copiii care suferă de platfus sau deformări ale gambei, fiind un fel de reflexoterapie naturală.

leea senzorială este amplasată în incinta căminului Petrol, de pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în fața Clubului Copiilor. Este o alee alcătuită din mai multe porțiuni cu nisip de mare, conuri de brad, ghinde, pietre de râu, bușteni, scoarță de copac, calcar, roci de munte, frunze, iarbă și fân. Spațiul a foat amenajat la inițiativa Asociației de Dezvoltare și Promovare a Turismului Prahova, cu voluntari din Câmpina, printre care amintim 70 de elevi de la Șc. B. P. Hasdeu și membrii Asociației Pro Câmpina. Terenul a fost oferit de Primărie, iar materialele au fost aduse din locul lor de baștină cu sprijinul financiar al unor sponsori.
Citește articolul integral pe phalert.ro

 

Național
  • Miercuri, 28 Iunie 2017
  • De Claudiu Vasilescu

Cod roşu de caniculă - premieră în România

Ministerul de Interne este reunit la această oră în şedinţă de urgenţă. Reprezentantul ANM a declarat în şedinţa internelor că, după codul galben de joi, urmează să emită cod portocaliu de caniculă...

Info Prahova
  • Miercuri, 28 Iunie 2017
  • De Roxana Tănase

Videoconferinţa cu prefecţii pe tema caniculei

Conducerea Prefecturii Prahova, reprezentanţii Consiliului Judeţean, precum şi zeci de directori de deconcentrate participă lă această oră (18.00) la o videoconferinţă care are ca temă prevenirea...