lacul de acumulare maneciu plaietul

Plăiețu sau mica Atlantidă, cum îi mai pun sătenii, este singura localitate din Prahova unde accesul se poate realiza numai cu vaporașul.

Localitatea este separată de ape de restul comunei Măneciu. Pe vremuri zona era una importantă. Aici exista și biserică, și școală, dar și magazine. Prin anii 1980, s-a decis strămutarea locuitorilor și construirea celui de-al doilea baraj al Prahovei, de la Măneciu. Unii nu au vrut să plece de pe meleagurile natale. Cei mai mulți s-au mutat la Măneciu...

„Mai sunt doi localnici, frate și soră, în vârstă de 90 și de 85 de ani”, ne-a explicat edilul comunei Măneciu, care a susținut că ar exista cheltuieli mult prea mari și ar dura mult prea mult ca membri ai secției de votare să meargă cu urna mobilă la cei doi locuitori.

Ca să ajungă la secția de votare, cei doi locuitori ar putea ajunge numai cu vaporașul, care aparține de Serviciul de Gospodărire a Apelor Române. Mai există posibilitatea să folosească un drum forestier, însă ocolul ar fi mult prea mare.

„În ultima vreme s-au mai construit case de vacanțe, dar numai doi sunt localnicii care stau definitiv acolo”, a precizat primarul.

 

Articole asemănătoare
Național
  • Joi, 25 Mai 2017
  • De Ștefan Vlăsceanu

Ploi și furtuni, până sâmbătă

Este în vigoare o informare meteorologică de vreme rea, pentru toată ţara. De joi și până sâmbătă va ploua torenţial şi se vor produce furtuni, în special în regiunile din sud, centru şi est....