peles

Printre personalitățile care au ajuns la Peleș de-a lungul timpului se numără împăratul Franz Joseph, dar și președinții americani Nixon și Ford.

Împărați, țari, regi, președinți și lideri comuniști au fost oaspeți, de-a lungul timpului, la Castelul Peleș din Sinaia. Unul dintre cele mai frumoase castele ale Europei a fascinat vizitatorii

Ridicat la inițiativa regelui Carol I pentru a-i servi ca reședință de vară, Castelul Peleș din Sinaia reprezintă și acum, la peste 130 de ani de la inaugurarea sa, în 1883, unul dintre cele mai frumoase monumente din Europa, unic prin valoarea sa istorică și artistică.

În mod firesc, atât în timpul monarhiei, cât și în timpul comunismului, Castelul Peleș a fost prezentat celor mai de seamă oaspeți ai țării, iar impresiile au variat între încântare și fascinație față de frumosul castel.

Împărați, țari, regi și regine, oaspeți în timpul monarhiei

Cea mai importantă vizită din perioada regalității a fost cea a împăratului Austro-Ungariei, Franz-Joseph, în 1896. Acesta a făcut o mulţime de fotografii cu acel prilej, fiind impresionat de frumuseţea şi bogăţia castelului. La respectiva vizită a fost reînnoit tratatul României cu Tripla Alianţă, chiar la castelul Peleș.

În 1906 se aştepta o nouă vizită a împăratului, cu ocazia sărbătoririi a 40 de ani de domnie a regelui Carol I. Regele a dispus amenajarea unui apartament imperial, la primul etaj al castelului. Acesta poartă și acum numele împăratului Franz – Joseph și a costat, în anul 1906, suma de 100.000 lei/aur, o mică avere în epocă. Vizita bătrânului împărat al Austro-Ungariei nu a mai avut însă loc.

Oaspeţi îi sunt lui Carol I și principele Alexandru de Battenberg al Bulgariei, ţarul Ferdinand, urmaşul lui Alexandru, regele Gustav al Suediei, reginele Ema a Olandei şi Maria Theresa a Bavariei. La Peleș vin şi sunt ospătaţi arhiducii Rudolf şi Stephanie de Habsburg, în 1884, ca şi Franz Ferdinand de Habsburg, în 1909, an în care vine la Peleş şi Kronprințul Wilhelm al Germaniei. Din Istanbul vine Iussuf Izzedin, principele moştenitor al Imperiului Otoman. Familia regală română e vizitată la Peleş de marele duce Boris al Rusiei, de ducele Alfred de Edinborough, de Charlotte şi Bernhard al III-lea de Sachsen-Meiningen și de numeroase alte rude ale familiei regale române.

Scriitori, muzicieni, actori, oaspeți ai reginei Elisabeta

Tot la Peleş au ajuns frecvent și vedetele și intelectualii epocii, ca oaspeți ai reginei Elisabeta, soția lui Carol. Cunoscută protectoare a artelor, găzduiește la Peleș pe George Enescu, un invitat aproape permanent sau pe poetul Vasile Alecsandri, preferatul său și un important consilier.
Principesa moștenitoare Maria, viitoarea regină a României Mari, a întâlnit la concertele reginei personalităţi ca Sarah Bernhardt, renumita actriță franceză și pe scriitorii francezi Catulle Mendes și Pierre Loti.

Președinți și lideri comuniști pe timpul lui Ceaușescu

În perioada 1948-1953, Castelul Peleș este închis din ordinul autorităților comuniste, după care redevine muzeu deschis publicului larg. În 1975, din cauza stării precare, intră în ample lucrări de renovare, iar mare parte a colecțiilor muzeale sunt mutate. Concomitent, găzduiește, până în 1989, o serie de vizite de șefi de stat.

Astfel, în august 1970, președintele american Richard Nixon a vizitat România, eveniment care a marcat prima vizită a unui preşedinte american într-o ţară comunistă. Ceaușescu a obţinut de la Nixon clauza naţiunii celei mai favorizate pentru România, aflată la acea vreme într-un impas economic şi în relaţii reci cu Uniunea Sovietică. Autoritățile comunite l-au dus pe Nixon la Peleș, vizita fiind catalogată de ambele părți drept un mare succes.

Un alt președinte american care a vizitat Peleșul a fost Gerald Ford, în 1975. Aflat în vizită în România, acesta ajunge și la Sinaia, cu Trenul Regal. Autoritățile comuniste au plasat mii de oameni pe toate gările de pe traseu pentru a ovaţiona, iar în gara Sinaia, Gerald Ford a fost întâmpinat de primar, o gardă militară şi i s-a oferit tradiţionala pâine cu sare. Președintele american a semnat și el, în sala maură de la Castelul Peleş, acordarea „Clauzei naţiunii celei mai favorizate“ României.

De două ori, la Peleș a fost primit și „omologul bulgar” Todor Jivkov. Printre oapeți s-au numărat și Iosip Tito, preşedintele Iugoslaviei, liderul est-german Erich Honecker sau colonelul libian Muammar Gaddafi.

Și fostul lider palestinian Yasser Arafat a ajuns de mai multe ori în România și, evident, și la Castelul Peleș. Ceaușescu îi acorda de fiecare dată o primire demnă de un șef de stat, în ciuda controverselor care îl înconjurau pe Arafat.

FOTO Ceaușescu și Ford la Sinaia (Sursa:  www.cs.usfca.edu)
ford si ceausescu la sinaia