grota miresei

Grota Miresei, una dintre atracțiile turistice de la Slănic, a dispărut complet.

Procesul de dispariție a grotei a început în 1993, când s-a prăbușit un versant al muntelui de sare iar în 2006, în urma unor precipitații abundente, o parte din munte s-a prăbușit în Grota Miresei. În prezent, aceasta nu mai este vizibilă pentru turiști.

În anii 70, autoritățile au încercat să salveze monumentul natural prin turnarea unor stâlpi de beton în sare și prin montarea unor ancore cu cabluri de oțel. Metoda nu a fost, însă, eficientă. 

Grota miresei avea 20 de metri adâncime și o suprafață de 425 metri pătrați. Legenda spune că la patru zile după nuntă, o localnică nefericită s-a sinucis, aruncându-se din vârful Muntelui de sare. 

Potrivit agerpres.ro, muntele de sare face parte din Complexul Baia Baciului alături de Grota Miresei și Baia Miresei, Lacul Mare (numit și Baia Baciului cu o suprafață de 5.100 mp, adâncime maximă 7 m, hipersalinic, cu o concentrație de 300%) și Baia Porcilor (suprafață de 1.460 mp și adâncime sub 1 m, conținând nămol terapeutic).

munte sare slanic

baia baciului slanic