erika ploiesti

"Dacă viaţa te sfidează uneori, nu uita să-i răspunzi cu aceeaşi monedă!" Acesta este motto-ul unei tinere din Ploiești, țintuită în scaunul cu rotile.

 
 Erika Garnier are 27 de ani și reprezintă modelul luptătorului cu destinul.  "Nu știu care este cauza apariției bruște a formațiunii mele tumorale și, în ultima vreme, am renunțat să-mi mai pierd timpul gândindu-mă la asta și am ales să mă concentrez pe lucrurile bune care se întâmplă în jurul meu. Faptul că folosesc un scaun rulant mi-a dat doar ocazia să văd și să înțeleg lucrurile din altă perspectivă și m-a adus aproape de oameni cu abilități speciale. Dizabilitatea pe care o am nu este o calitate și nu mă face mai bună sau mai rea decât alți oameni. Nu sunt un exemplu și nu mi-am propus să fiu. Vreau doar să mă bucur de viață ». Asta spune cu un zâmbet fermecător pe buze, Erika Garnier, tânăra pe care viaţa nu a înfrânt-o.
 
Ploieşteanca a învățat la Colegiul Național Mihai Viteazul, fiind licențiată în Comunicare și Relații Publice. În ultimul an de facultate, a aflat că va ajunge în scaun rulant din cauza unei formațiuni tumorale apărute în măduva spinării.  A fost un şoc pentru tânăra plină de viaţă şi mereu zâmbitoare. Spune că a fost o trecere bruscă de la condiția de persoană fără griji legate de sănătate, care nici măcar nu știa dacă e alergică la vreun medicament, la cea de pacient și apoi persoană cu dizabiltăți utilizatoare de scaun rulant.
 
« Pe când aveam 21 de ani, am început să simt niște dureri la nivelul mijlocului, care s-au intensificat până când m-au pus pe gânduri suficient de tare încât să iau decizia de a merge la un medic specialist. Nu am apucat să fac acest lucru pentru că m-am trezit într-o dimineață și nu am mai putut să mă dau jos din pat. Nici măcar nu mi-am dat seama ce se întâmpla cu mine. Tot ce-mi spuneam, în drum spre spital, și, apoi, în timp ce așteptam verdictul medicilor, era că totul este trecător, că amorțeala va dispărea și totul va reveni la normal. Nu avea să fie așa. După diferite investigații și o serie de diagnostice, aveam să ajungem la cel final – aveam o formațiune tumorală în măduvă, ceea ce presupunea o intervenție chirurgicală delicată. Am intrat în sala de operație în martie 2010, senină și convinsă că voi pleca de la spital pe picioarele mele. De fapt, m-am ales cu un scaun rulant și cu vestea că tumora mea este malignă », povesteşte Erika. Deşi te gândeşti firesc că destinul a fost nemilos cu biata fată, iar viaţa ei s-a sfârşit atunci, Erika spune că abiaatunci viaţa ei a ânceput….în alt mod.
 
A învățat să facă toate lucrurile altfel decât știa până atunci: să se deplaseze, să se îmbrace, să joace baschet… Nu a fost simplu, iar drumul până la viața independentă ca utilizator de scaun rulant a fost presărat cu tristeți cauzate de eșecul primelor încercări, de frustrări, de orgolii rănite și de negarea evidenței. O perioadă, Erika a refuzat să folosească scaunul rulant, nu mai voia să iesă din casă și plângea fără încetare. « Nu cunoșteam alternativa – nu știam că poți să faci 1000 de lucruri, că poți să trăiești frumos și firesc chiar și într-un scaun rulant.
Colegii mei de acum, de la Fundația Motivation România, m-au ajutat să găsesc calea cea bună, să înțeleg ce presupune utilizarea unui scaun rulant, cu ce vine la pachet lipsa de mobilitate și cum pot compensa toate neajunsurile fizice, generate de diagnosticul meu. Nu a fost simplu, dar faptul că instructorul meu de viață independentă era tot în scaun rulant, m-a motivat să încerc de câte ori a fost nevoie până am reușit. Și am reușit -  de la lucruri care par banale, cum ar fi să te încalți, până la altele pe care nici măcar nu le luam în calcul înainte – cum este condusul unei mașini adaptate, »mai spune Erika.  

În 2012, Erika a devenit parte din echipa de comunicare a Fundației Motivation România.  Tânăraîşi aminteşte că în facultate a făcut practică la o televiziune locală și visa să fie reporter.  Acest vis a murit după ce vestea cănu va mai putea merge a lovit-o fără milă. La Motivation, a cunoscut însă oameni care și-au depășit limitele, persoane cu și fără dizabilități, care au ales să-și folosească energia și abilitățile pentru a-i ajuta pe alții să devină membri activi ai comunităților lor. Aşa aajuns Erika să coordoneze proiecte de succes, cum ar fi    Caravana Mobilității pentru persoanele cu dizabilități. Cu ajutorul echipei de specialiști care însoțea Caravana, viața acestor oameni s-a schimbat în bine: au primit scaune rulante și odată cu ele și cu instruirea necesară pentru folosirea lor, șansa de a ieși din casă. Un alt proiect desuflet a fost  Tabăra de tenis de câmp în scaun rulant organizată în octombrie 2015, alături de Ambasada Statelor Unite ale Americii, la care au participat sportivi utilizatori de scaune rulante, profesioniști din domeniul sportului și 2 sportivi de marcă din SUA, care au împărtășit din experiența lor și i-au antrenat pe participanții români.
 
« Nu cred că există oameni care să nu aibă nici măcar un regret. Vorba melodiei, tot ce poți face este să te asiguri că ai cât mai puține ”regrets – I have a few, but then again  too few to mention” și eu asta încerc să fac.
 
Pentru viitor, îmi doresc să vizitez cât mai multe locuri și să cunosc cât mai mulți oameni. Tot pe lista mea de planuri de viitor este terminarea Facultății de Istorie din cadrul Universității Valahia din Târgoviște, pe care am început-o de drag și unde am avut ocazia să cunosc oameni pasionați de munca lor, de trecut, de oameni și de natură”, spune zâmbind, Erika Garnier.

 

 

Articole asemănătoare
Eveniment
  • Miercuri, 24 Mai 2017
  • De Ștefan Vlăsceanu

Accident pe Centura de Vest. Trei persoane rănite

Un accident rutier s-a produs miercuri dimineața în jurul orei 08.10 pe Centura de Vest a Ploieștiului.  UPDATE: Persoanele evaluate medical refuză transportul la spital. Accidentul s-a soldat doar cu...