dna audieri

Agitație mare astăzi, la DNA Ploiești, unde sunt așteptate nume grele din poliție, parchete și politică din Prahova.

Audierile au loc în dosarul Papici, redeschis luna trecută și care vizează oameni din justiție care ar fi protejat gruparea Alexe-Păvăleanu.

La prima oră au ajuns deja la sediul DNA Ploiești atât deputatul Sebastian Ghiță, cât și Aurelian Mihăilă, fostul procuror general adjunct al Parchetului Curții de Apel Ploiești (VIDEO AICI). Cei doi sunt suspecți în același mega-dosar de corupție.

Tot astăzi au fost citați să se prezinte în fața procurorilor anticorupție fostul comandant al IJP Prahova, Viorel Dosaru, fostul șef al Direcției Generale Anticorupție Prahova, din cadrul IJP, Constantin Ispas, precum și Liviu Tudose, procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Ultimul a fost citat și săptămâna trecută la DNA Ploiești (VIDEO AICI)

Viorel Dosaru a fost dat afară recent din MAI, președintele Iohannis fiind cel care a semnat decretul.

DNA Ploiești instrumentează dosarul "Papici" în care s-a început din nou urmărirea penală pentru constituire de grup organizat, luare și dare de mită și favorizarea făptuitorului.

Citește și: CURTEA SUPREMĂ A REDESCHIS URMĂRIREA PENALĂ PENTRU ŞEFII IJP PRAHOVA, POLIŢIEI PLOIEŞTI ŞI ŞEFII PARCHETELOR

În acest dosar sunt vizate 13 persoane, toate cu funcții de conducere în IJP Prahova și parchetele din Prahova. Este vorba despre Liviu Botnaru, actual procuror general al PCA Ploiești, Viorel Dosaru, fost comandant al IPJ Prahova în prezent subsecretar de stat în MAI, Liviu Matei, procuror șef DIICOT Ploiești, Constantin Ispas, fost șef DGA Ploiești, Cristian Manea, șeful poliției municipale Ploiești, Cosma Mircea, președintele CJ, Vlad Cosma, și alți procurori din cadrul PCA Ploiești.