Tăvălugul DNA lovește din nou în Prahova. Procurorii cer redeschiderea urmăririi penale pe numele a șapte persoane, printre care se află Adrian Semcu, fost vicepreședinte al Consiliului Județean Prahova, Constantin Stan, fost subprefect al județului Prahova, Veronica (Diaconu) Ioniță, fost primar al comunei Gorgota, dar și oameni de afaceri și alți funcționari publici.

Dosarul de redeschidere a urmăririi penale pe numele celor șapte se află pe rolul Tribunalului Prahova care va decide astăzi dacă va accepta sau nu solicitarea DNA Ploiești.

Deocamdată nu sunt informații oficiale legate de motivul solicitării procurorilor anticorupție, însă anumite surse susțin că această nouă cauză este strict legată de retrocedarea ilegală de terenuri care au aparținut UNIVERSITATĂŢII DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI, de fapt o disjungere din acest dosar.

Reamintim că în luna decembrie a anului trecut, Veronica Diaconu , fostul primar al comunei Gorgota, şi Constantin Cătălin Stan, fost subprefect al judeţului Prahova, au fost condamnaţi în dosarul retrocedărilor ilegale la şase ani de închisoare respectiv patru ani de închisoare. 

Aceştia au fost găsiţi vinovaţi pentru abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă calificată. În acelaşi dosar au mai fost condamnate alte 12 persoane, funcţionari din cadrul Primăriei Gorgota şi rude ale acestora, toate implicate în scandalul în care 250 de hectare de teren  aflate în proprietatea UNIVERSITATĂŢII DE ŞTIINŢE AGRONOMICE ŞI MEDICINĂ VETERINARĂ BUCUREŞTI au fost retrocedate ilegal, în baza unor testamente false.

 

Aceleași surse au precizat că procurorii DNA fac acum cercetări cu privire la fapte de corupție care au dus la aceste retrocedări ilegale.