Un fost agent de la Serviciul Rutier din Prahova, trimis deja în judecată pentru cămătărie, este cercetat acum și de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar București. Motivul noii anchete îl reprezintă suspiciuni legate de modul în care polițistul a reușit să se pensioneze invocând motive medicale. Este vorba despre Dorian Nicolae Doman, polițist din Câmpina, pensionat medical chiar în perioada în care procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești îl cercetau pentru cămătărie, complicitate la cămătărie, spălare de bani, șantaj și complicitate la șantaj. Anterior demarării anchetei, polițistul era apt medical, rețin procurorii în rechizitoriu trimis în instanță.

"Cauza se va disjunge în vederea continuării cercetărilor şi în ceea ce priveşte pensionarea medicală a inculpatului Doman Nicolae Dorian, care a survenit în timpul prezentelor cercetări, anterior acesta fiind apt medical să desfăşoare activităţi poliţieneşti specifice serviciului său,  cercetările urmând să fie efectuate de Parchetul  Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti" se arată în rechizitoriul întocmit de procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploiești.

Dorian Doman este un polițist care a devenit "vedetă" odată cu moartea sportivului Toni Alexe, liderul echipei de baschet Asesoft Ploiești. Doman a fost acuzat că ar fi furat o importantă sumă de bani (5000 de euro) din buzunarul lui Alexe, victima unui accident rutier. Acuzațiile nu au putut fi probate, deși la momentul respectiv a existat o anchetă în acest sens.

Cum își forța datornicii să plătească dobânzi imense

În paralel cu ancheta Parchetului Militar, Doman va da explicații acum și în fața instanței penale a Tribunalului Prahova, acolo unde se judecă dosarul său de cămătărie despre care observatorulph.ro a scris aici 

Din rechizitoriul procurorilor reiese că Dorian Doman avea o activitate intensă în domeniul cămătăriei, împrumutând sume mari de bani, de oridnul zecilor de mii de euro, unor oameni de afaceri aflați la ananghie din Ploiești, Breaza sau Câmpina. În activitatea sa, polițistul colabora cu doi cămătari cunoscuți din Sinaia, Cătălin și Nelu Baicu. Aceștia au fost denunțați procurorilor atunci când au ajuns să nu mai poată face față cămătarilor care solicitau prin amenințări sume imense de bani în comparație cu cele împrumutate efectiv.

" La data de 28.07.2014, T. I. din mun. Ploieşti a formulat denunţ  cu privire la faptul că, începand cu anul 2011, din cauza unor probleme financiare a fost nevoit să împrumute sume de bani cu dobanda de la numitul R.C.S., pe care l-a cunoscut prin intermediul unui prieten comun.

                Suma iniţială imprumutata a fost de 30.000 euro, cu dobanda lunara de 7%, iar până in luna martie 2014 suma imprumutata era de a ajuns la  aproximativ 200.000 euro. 

Pentru suma imprumutata, denunţătorul  arată  că a plătit dobândă de aproximativ 350.000 euro, iar din soldul imprumutului o  mica parte," se arată în rechizitoriu.

Pentru a fi siguri că bani vor fi recuperați, Doman și complicii săi solicitau garanții de la creditori, de la imobile până la bijuterii și mașini de lux.

Pentru împrumuturile acordate aceştia  solicitau garanţii  ce constau  în bunuri imobile şi mobile, respectiv: clădiri, terenuri, autoturisme, bijuterii  sau încheiau acte notariale, chitanţe de mână.

"Până la restituirea integrală a împrumuturilor se  solicita ca actele de proprietate ale imobilelor sau  actele privitoare la autoturisme, cât şi bijuterii,  să rămână în posesia lor.

Doman Nicolae Dorian şi-a făcut o îndeletnicire din a lua cu împrumut bani cu dobândă, la care  aplica propria  dobândă şi îi dădea, la rândul său, împrumut.

Astfel, acesta a solicitat ca şi garanţie pentru acordarea împrumuturilor persoanei  vătămate M. M. să-i întocmească o factură și chitanţa din care să rezulte  că SC .... SRL, societate al cărui unic asociat şi administrator este,  i-a vândut autoturismul marca BMW X5. Apoi, i-a  cerut să parcheze în curtea sa  acest autoturism şi să-i remită cheia şi actele" se arată în rechizitoriu.

Atunci când persoana care împrumutase avea dificultăți în achitarea datoriei, Doman recurgea la amenințări. Profitând de calitatea de polițist, spunea că își va  denunţa datorinicii la organele de poliţie pentru o presupusă infracţiune de evaziune fiscală.