De mai bine de un an de zile, de cînd a pus pe picioare la Gorgota o seră în care crează o întreagă  diversitate de microplante, sau microgreens, așa cum sunt cunoscute înafara țării, tânărul întreprinzător prahovean a ajuns să lucreze cu cei mai celebri bucătari din România. De la chef Cătălin Scărlătescu, Joseph Hadad și până la chef Adrian Hădean, cu toții își procură de la Gorgota microplantele care dau tușa finală farfuriilor făcute de ei.

Cristian Tudor are 26 de ani și a terminat horticultura. Despre culturile de microplante a aflat întamplător, pe internet. Iar ideeea de a cultiva aceste adevărate minunății cu proprietăți terapeutice, i-a venit imediat. Așa a creat, la Gorgota, în Prahova, prima seră de acest fel din Romania.

Microplantele, fie că vorbim de sfeclă, varză, ridiche, mazăre sau busuioc,  nu au doar calitățile estetice apreciate de marii bucătari, atunci cand vor să facă artă în farfurie. Este vorba și de proprietățile nutritive pe care le au.

Micuțele plante care pot fi recoltate și în doar o săptămană, sunt însă adevărate bombe nutritive, cu concentrații de vitamine și aminoacizi, în concentrații și de 40 de ori mai mari decat în plantele adulte.

”Microplantele sunt recoltate când au între 5 și 10 centimetri, iar studiile arată că în aceast stadiu de creștere au și până la 40 de ori mai mare concentrația de nutrienți, vitamine și minerale față de planta adultă.  Spre exemplu, floarea soarelui, în varianta microgreens are gustul semințelor luate din pălărie de pe câmp, în stare pură. În plus, conține toți cei 8 aminoacizi esențiali, vitamina D, pe care noi o asimilăm cu ajutorul luminii solare”, povestește Cristian Tudor. 

Și, dacă încă încearcă să-i învețe pe români să mănânce sănătos, Cristian a reușit să-I cucerească pe bucătarii celebri. Acum, microplantele ajung în toate marile restaurante din București unde gătesc bucătari celebri, inclusiv foști și actuali jurați de la show-ul Masterchef difuzat de Pro TV.

”Am ajuns în bucatariile unor mari bucatari de la restaurante si hoteluri cu renume. Iar fiecare chef preferă plăntuțe cât mai frumos colorate și mai ales cu formă ciudată. În farfuriile lor, care sunt adevărate opere de artă, fiecare microplantă își găsește locul. Chiar am reușit să conving un chef celebru să folosească pentru decor, microgreens. Este vorba despre chef Adrian Hădean, care acum a devenit unul dintre principalii mei clienți. Este o onoare pentru mine”, a mai adăugat Cristian Tudor.

Afacerea inedită a tanărului prahovean este una de familie. Muncește în seră alături de părinții lui, dar și de câteva vecine, care îi ajută.

Microplantele pot fi recoltate între 7 și 25 de zile. Cristian livrează mixuri de microplante, formate din 18 ghivece cu aproximativ 8 specii de plante, la prețul de 100 de lei.

Până acum, o parte dintre aceste microplante, folosite în bucătăriile de top, era importată din Olanda.

FOTO Galerie: Sera de microplante de la Gorgota