Un agent de la Serviciul Arme și Muniții, arestat pentru că a protejat traficanții de droguri.

Continuă seria arestărilor care au zdruncinat, începând cu anul trecut, activitatea Inspectoratului Județean de Poliție Prahova. De data aceasta este vorba despre un agent care activa la Serviciul Arme Explozivi și Substanțe Periculoase, reținut de procurorii DIICOT Ploiești pentru că ar fi protejat o grupare de traficanți de etnobotanice.

Polițistul George Crisitan Bălan a fost arestat vineri seară de judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, la cererea DIICOT, sub acuazația de luare de mită și instigare la trafic de droguri. Polițistul de la Arme și Muniții era în vizorul procurorilor de câteva zile după ce au apărut suspiciuni că acesta ar fi alertat traficanții de droguri în momentul în care erau organizate percheziții de către structurile Poliției sub coordonarea Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism.

Surse apropiate anchetei au precizat că timp de un an de zile, Bălan ar fi primit bani, aproximativ 30.000 lei, de la dealerii de droguri în schimbul protecției. Pentru a aduna dovezi împotriva agentului de Poliție, au avut loc percheziții atât în biroul suspectului cât și la domiciliul acestuia.

Cristian Bălan a fost prezentat instanței, vineri seară,  cu propunere de arestare, iar judecătorul a admis solicitarea procurorilor. Bălan are posibilitatea să conteste mandatul de arestare la Curtea de Apel Ploiești, dar până atunci va rămâne în Centrul de Detenția din cadrul IJP Prahova, de la Câmpina.

Agentul de la "Arme și Muniții" este cel de-al zecelea polițist din Prahova urmărit penal pentru fapte de corupție sau asimilate corupției și asta doar în ultimul an de zile. El continua astfel șirul polițiștilor corupți, alături de Constantin Ispas, fostul șef al Direcției Generale Anticorupție Prahova, Emanuel Saghel, ofițer BCCO, Adrian Rădulescu, fostul adjunct al comandantului IJP Prahova, Marin Tudorică, fostul comandant al Poliției Sinaia, adjunctul acestuia, Ionuț Roșca, Dorian Doman, agent în cadrul Serviciului Poliției Rutiere Prahova, Giani Traian Oancea, agent Secția 4 Ploiești, Corneliu Rusoiu, agent de Poliție la Mizil și, de ce nu, Cristinel Toader, fostul director al Poliției Locale Ploiești.