Referatul de arestare în cazul comandantului Poliției Sinaia, aflat acum în arest sub acuzația de fapte de corupție, scoate la iveală felul în care Marin Tudorică făcea legea și în cadrul Primăriei din stațiune. Coform procurorilor, Tudorică a participat, prin intermediul omului de afaceri protejat de polițist, Bogdan Simion, la o licitație organizată de Primăria Sinaia în vederea concesionării unor loturi de teren, licitație pe care a și câștigat-o ulterior.  

Pentru ca totul să iasă așa cum își dorea, șeful Poliției Sinaia s-a deplasat personal la sediul Primăriei și a pus în vedere funcționarilor că el este persoana care va construi o clădire pe terenul respectiv.

"(...) suspectul Tudorică Marin s-a prezentat personal la Biroul de urbanism, amenajarea teritoriului şi cadastru din cadrul Primăriei Staţiunii Sinaia, jud. Prahova, pentru a se interesa în legătură cu terenurile scoase la licitaţie, (...). După ce i-au fost arătate acestuia pe hartă poziţiile terenurilor respective suspectul a afirmat că urmează ca, prin intermediul lui Simion Bogdan Cristian, să participe la licitaţie pentru a concesiona două dintre terenurile licitate şi a spus (...) că suspectul Simion Bogdan Cristian se va prezenta pentru a cumpăra două din caietele de sarcini pentru două terenuri scoase la licitaţie, lucru care s-a şi întâmplat ulterior. Ulterior adjudecării licitaţiei, suspectul Tudorică Marin s-a prezentat la biroul (...), care la acea dată îndeplinea funcţia de şef al Biroului de urbanism, amenajare a teritoriului şi cadastru, unde a solicitat acestuia în mod direct să-l sprijine pe suspectul Simion Cristian Bogdan în obţinerea cu celeritate a certificatului de urbanism pentru construcţiile ce urmau a fi edificate pe cele două terenuri, spunându-i totodată că împreună cu suspectul Simion Cristian Bogdan urmează să construiască o clădire cu mai multe apartamente. " se arată în referatul procurorilor DNA.

Pe aceste terenuri situate în zona Colina Marei din Sinaia, Tudorică împreună cu protejatul său au edificat mai multe  apartaente pe care le-a vândut ulterior, implicându-se în mod direct în această activitate, susțin procurorii, deși funcția pe care o ocupa îi interzicea acest lucru.

De altfel este știut faptul că în timpul perchezițiilor care au avut loc săptămâna trecută atât la sediul Poliției Sinaia, cât și al domiciliul sefului Polițeiei din stațiune, procurorii DNA s-au deplasat și la sediul Primăriei Sinaia de unde au luat mai multe documente care au legătură cu activitatea infracțională a polițistului.