- Publicitate -

Documente bombă în afacerea şinelor de tramvai scoase din Ploieşti

Data:

Observatorulph.ro a intrat în posesia unor documente oficiale, care demonstrează că șinele vechi de tramvai, rezultate din șantierul deschis anul trecut, au ajuns la SGU Ploiești și nu în curtea TCE, așa cum stabilise Consiliul Local Ploiești. Observatorulph.ro cere conducerii Primăriei Ploiești să facă publice informațiile referitoare la depozitarea și valorificarea tututor deșeurilor de la liniile de tramvai.

- Publicitate -

Firul evenimentelor
Pe 31 martie 2014, Consiliul Local Ploiești a aprobat hotărârea 108 privind trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Ploieşti a unor bunuri aferente sistemului de transport public local,  pentru scoaterea din funcţiune în vederea valorificării şi, după caz, casării acestora. La articolul 4 se precizează că toate componentele rezultate în urma scoaterii din funcțiune a tramvaiului se depozitează în incinta TCE Ploiești. Mai mult, în expunerea de motive se precizează că materialele colectate astfel vor fi valorificate, sumele obținute fiind considerate venituri la bugetul local. Vorbim de câteva mii de tone de fier vechi (fostele șine de tramvai), precum și alte materiale valoroase, precum cupru. În primăvara anului trecut, începe nebunia șantierelor, însă, surpriză! În loc să crească cifrele raportate la APM de administratorii rampelor ecologice, unde ar fi trebuit să ajungă deșeurile precum betonul spart de pe traseul șinelor de tramvai, acestea scad față de 2013!

Anul trecut, observatorulph.ro publică dovezi ale crimei ecologice de la Ploiești, cu deșeuri de pe linia de tramvai depozitate ilegal în gropile de la marginea orașuului sau îngropate efectiv pe domeniul public! Nicio autoritate (Garda de Mediu, Prefectură, Primărie, Poliție, Parchet) nu se sesizează.
Mai mult, reporterii observatorulph.ro descoperă un munte de șină de tramvai în pepiniera SGU Ploiești.
Detalii aici cu fotografiile doveditoare: Deşeurile de la liniile de tramvai au ajuns în curtea SGU Ploieşti
Luna trecută, senatorul PNL, Andrei Volosevici a publicat pe pagina sa de Facebook răspunsul incredibil al conducerii SGU Ploiești, care neagă depozitarea în curtea sa a șinelor de tramvai, indicând un teren care ar aparține DSP Prahova.

Minciuna a fost demontată atunci de observatorulph.ro, care a publicat declarația directorului DSP Prahova: Unde au ajuns liniile vechi de tramvai? Alba-neagra cu sute de mii de euro
Astăzi, vă prezentăm o serie de documente prin care demonstrăm că șinele de tramvai, cu excepția unei cantități modice (396 ml) depozitată la TCE, au ajuns la SGU Ploiești, contrar deciziei consilierilor locali din 2014.
Și, pentru că există suspiciuni în ceea ce privește depozitarea și valorificarea fierului vechi reprezentat de vechile șine de tramvai, observatorulph.ro cere conducerii Primăriei Ploiești să facă publice toate informațiile referitoare la această afacere!

 

 

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...

SGU a început operațiunea de demolare a garajelor ilegale din Ploiești [FOTO-VIDEO]

Angajații SGU Ploiești demolează astăzi mai multe garaje construite...

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi de energie electrică în Prahova în perioada 22-26 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Accident în Ploiești. Un șofer de 27 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs, miercuri seară, la intersecția...

Imagini spectaculoase cu cel mai nou bloc din centrul Ploieștiului

Apartamentele imobilului Bucegi 12 din centrul Ploieștiului încep să...
- Publicitate -