Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

gheorghe-vlasceanupesnionat.jpg

Gheorghe Vlăsceanu, șeful Serviciului de Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Prahova, s-a pensionat, au declarat pentru observatorulph.ro surse din Poliție. 

 

Înainte să devină șeful Serviciului de Acțiuni Speciale în iunie 2013, Vlăsceanu a fost adjunctul comandantului Poliției Municipale Câmpina. 

Potrivit unui comunicat de presă emis de Agenția Națională pentru Integritate (ANI) la data de 29 iunie 2016, Gheorghe Vlăsceanu a fostt cercetat pentru avere nejustificată. ”Agenția Naționalã de Integritate a constatat existența unei diferențe nejustificate, în cuantum de 352.414 Lei, între averea dobânditã și veniturile realizate în perioada 15 martie 2002 – 31 decembrie 2012 de cãtre VLÃSCEANU GHEORGHE. În cauzã, Agenția Naționalã de Integritate a sesizat Comisia de cercetare a averilordin cadrul Curții de Apel Ploiești, în vederea începerii acțiunii de control cu privire la modificãrile patrimoniale intervenite și veniturile realizate în perioada exercitãrii funcției, de cãtre VLÃSCEANU GHEORGHE.”

 

Postul de șef al Serviciului de Acțiuni Speciale a devenit vacant, iar în perioada următoare va fi organizat un concurs pentru ocuparea acestuia.