Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

accident-feroviar-vagoane-deraiate.jpg

Circulația feroviară este blocată, sâmbătă dimineață, pe Magistrala 702 Făurei - Fetești, din cauza unor vagoane de marfă care au deraiat.

 

Circulația trenurilor în staţia CFR Țăndărei a fost oprită astăzi, după ce mai multe vagoane de marfă au deraiat, a anunțat Centrul Infotrafic.

Începând din intervalul orar 08.57 – 10.00 următoarele trenuri sunt afectate și oprite în stațiiile Murgeanca hm și Movila hm: IR 1970 Galați – Constanța, R 8221 Buzău – Constanța și R 8222 Constanța – Buzău, a precizat CFR Infrastructura.

 

Pasagerii de la aceste trenuri vor fi trasbordați cu mijloace auto între stațiile Murgeanca hm și Movila hm și retur, de unde vor continua călătoria către stațiile Constanța și Buzău cu trenuri suplimentare, a mai anunțat CFR Infrastructură.

„La acest moment echipe feroviare sunt la fața locului și intervin pentru eliberarea linei și reluarea circulației în condiții de siguranță. Pasagerii care au bilete/abonamente la trenurile afectate și vor să renunțe la călătorie, vor primi, la cerere, contravaloarea biletelor/călătoriilor, conform Regulamentului de transport pe calea ferată, in vigoare. Mai multe detalii despre condițiile de restituire a tarifelor de transport sunt disponibile pe www.cfrcalatori.ro. Prioritatea ceferiștilor este ca transportul pasagerilor să se desfășoare conform procedurilor privind siguranța circulației. Mulțumim tuturor pentru înțelegere”, se arată în comunicatul de presă al CFR Infrastructură..