- Publicitate -

Cum s-a produs accidentul în care a fost implicat autobuzul de la Michelin

autob-zumichellin.jpg

Miercuri seara în jurul orei 22.40, un accident rutier în care fost implicat un autobuz care transporta muncitori la fabrica Michelin de la Florești, o Skoda Octavia și un TIR s-a produs pe DN1 în zona Paralela 45.

- Publicitate -

În urma coliziunii, două persoane care se aflau în autoturismul marca Skoda Octavia au fost transportate la Spitalul Județean. Este vorba de doi tineri, un băiat și o fată, ambii în vârstă de 18 ani. 

Tânăra a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral, în observație cu fractură piramidă nazală, iar tânărul prezenta traumatism latero-cervical.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, accidentul se pare că s-a produs pe fondul nepăstrării distanței regulamentare de deplasare.

Tânărul care se afla la volanul autoturismului Skoda Octavia și care se deplasa spre Brașov a intrat în coliziune cu autobuzul care transporta muncitori la fabrica Michelin din Florești și care se deplasa pe același sens de mers. Potrivit surselor noastre, impactul a avut loc în partea stânga a mijlocului de transport. 

În urma evenimentului autoturismul Skoda a fost proiectat prin răsucire pe banda doi a sensului spre Brașov și a intrat în coliziune cu un TIR încărcat cu legume, care se deplasa regulamentar

Poliția continuă cercetările în vederea stabilirii cu exactitate a modului în care s-a produs accidentul. În cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă

- Publicitate -

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Gara de Sud din Ploiești a ajuns focar de infecție și nimeni nu ia nicio măsură – FOTO

Jeg, mizerie, gunoi, paragină, astea sunt cuvintele care definesc orașul Ploiești din punct de vedere al administrației, astea sunt definitorii și pentru Gara de...

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Gara de Sud din Ploiești a ajuns focar de infecție și nimeni nu ia nicio măsură – FOTO

Jeg, mizerie, gunoi, paragină, astea sunt cuvintele care definesc orașul Ploiești din punct de vedere al administrației, astea sunt definitorii și pentru Gara de...

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...
Emisiuni
- Publicitate -

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...
Emisiuni
- Publicitate -