Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

razkep.jpg

Joi în intervalul  07.00 - 10.00 s-a organizat o razie pe raza de competență a Secției de Poliție Rurală nr. 9 Puchenii Mari, la care au participat 24 de polițiști, alături de jandarmi, specialiști din cadrul Ocolului Silvic Ploiești și polițiști locali.

 

Astfel, au fost verificate trei transporturi auto de material lemnos, au fost legitimate 106 persoane și controlate patru societăți comerciale. Pe parcursul raziei, au fost aplicate 65 de sancţiuni contravenționale în valoare de 39.150 lei, s-au ridicat în vederea distrugerii bunuri în valoare de 85 lei și s-au confiscat legume în valoare de 294 lei.

În urma controlului efectuat la o societate comercială, având punct de lucru în com. Gorgota, s-a constatat că efectua activități de comerț cu bunuri a căror proveniență nu este dovedită conform Lg. 12/1990.

 

Societatea a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 20.000 lei și s-a luat măsura confiscării bunurilor.

Și polițiștii Serviciului Rutier au acționat joi pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente în zona drumurilor județene, îndeosebi pentru a preveni abaterile din domeniul transportului de persoane. Pentru neregulile constatate au fost aplicate 122 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 33.755 lei, au fost reținute șase permise și a fost reținut un certificat de înmatriculare. 

Tot ieri, au avut loc două acțiuni pe raza municipiului Ploieşti pentru creșterea nivelului de siguranță rutieră. Astfel, între orele 10.30-13,00, respectiv 16,00-18,00,  s-a urmărit depistarea și sancționarea conducătorilor auto care nu respectă culoarea roșie a semaforului electric sau limita legală de viteză, ocazie cu care s-au aplicat 41 de sancţiuni – 22 pentru viteză excesivă, șase pentru nerespectarea semnificației culorii semaforului, în acest caz contravenienților fiindu-le reținute permisele de conducere. Valoarea sancțiunilor aplicate pe parcursul zilei s-a ridicat la 13.450 lei.

În intervalul 16,00 - 20,00, pe raza oraşului Mizil şi a comunelor arondate, s-a desfășurat o acțiune în vederea reducerii riscului rutier. Au fost controlate 55 de autovehicule (10 verificări etilotest) și s-au aplicat 15 sancțiuni, în valoare de 3.625 lei. 

O acțiune similară a fost organizată și desfășurată în orașul Boldești-Scăeni în intervalul 6 - 8, prilej cu care au fost legitimate 23 de persoane, controlate 21 de autovehicule și aplicate șase sancţiuni contravenționale, în valoare de 2.900 lei. De asemenea, având în vedere abaterile constatate, polițiștii au reținut patru permise de conducere și au retras un certificat de înmatriculare.